Papa a trimis o scrisoare de solidaritate la împlinirea a 1000 de zile de război în Ucraina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa a trimis o scrisoare de solidaritate la împlinirea a 1000 de zile de război în Ucraina

[2024-11-20]
foto: Vatican News
19.11.2024, Vatican (Catholica) - Marţi, 19 noiembrie 2024, se împlinesc 1000 de zile de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă în Ucraina, la 24 februarie 2022. Marcând această zi tragică, Papa Francisc şi-a exprimat încă o dată solidaritatea cu poporul ucrainean care suferă. Într-o scrisoare adresată Nunţiului Apostolic în Ucraina, Arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, Pontiful a recunoscut amploarea suferinţei pe care o îndură ucrainenii. „Sunt conştient de faptul că nici o vorbă omenească nu le poate proteja viaţa de bombardamentele zilnice, nu îi poate consola pe cei care îşi plâng morţii, nu îi poate vindeca pe răniţi, nu îi poate aduce pe copii înapoi acasă, nu îi poate elibera pe prizonieri şi nu poate restabili dreptatea şi pacea”, a spus el. Cu toate acestea, tocmai cuvântul „pace” este cel pentru care Papa se roagă ca într-o zi să răsune din nou în casele, familiile şi pe străzile din Ucraina.
În scrisoarea adresată reprezentantului său în ţară, Papa Francisc a amintit, de asemenea, de „minutul naţional de tăcere” pe care ucrainenii îl respectă în fiecare dimineaţă, la ora 9, pentru a onora toate victimele războiului: copii şi adulţi, civili şi soldaţi, precum şi prizonierii deţinuţi în condiţii îngrozitoare. Cu gândul la aceste persoane, Papa a invocat cuvintele Psalmului 121, scriind: „Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul şi pământul”. Această unitate în rugăciune, a subliniat el, este o amintire puternică a faptului că ajutorul divin vine chiar şi în cele mai întunecate momente. „Fie ca Domnul să ne mângâie inimile şi să ne întărească speranţa că, în timp ce adună fiecare lacrimă vărsată şi îi trage pe toţi la răspundere, El rămâne aproape de noi chiar şi atunci când eforturile umane par fără rezultat şi acţiunile inadecvate”.
De-a lungul întregului său pontificat, Papa Francisc a fost un susţinător neobosit al păcii în întreaga lume şi a făcut adesea apel la rugăciuni pentru pace în ceea ce el descrie drept „Ucraina martirizată”. În scrisoarea sa către Arhiepiscopul Kulbokas, Papa a reînnoit această rugăciune şi a cerut ca inimile să fie convertite pentru a promova dialogul şi armonia. El a subliniat că cuvintele pe care le adresează Nunţiului şi, împreună cu el, poporului ucrainean, nu sunt doar cuvinte de solidaritate, ci o implorare profundă pentru intervenţia divină. Numai Dumnezeu, a explicat el, este „izvorul vieţii, al speranţei şi al înţelepciunii”. În încheierea scrisorii sale, Papa Francisc a adresat binecuvântarea sa Episcopilor şi preoţilor care rămân neclintiţi în misiunea lor de a însoţi şi sprijini credincioşii din Ucraina. În final, Sfântul Părinte şi-a reiterat binecuvântarea pentru întregul popor ucrainean, exprimându-şi încrederea că „Dumnezeu va avea ultimul cuvânt în această imensă tragedie”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 224, Ultimul acces: 2026-11-05 00:59:13