© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
PF Şevciuc: În ciuda oceanului de durere, speranţa este încă vie în Ucraina[2024-11-20]Ministerul Apărării din Ucraina, Wiki, CC BY-SA 2.0Arhiepiscopul Major Sviatoslav Şevciuc vorbeşte despre durere, dar şi mai mult despre speranţă, reflectând asupra celor o mie de zile de război care, din februarie 2022, au devastat ţara sa, Ucraina. Într-un interviu acordat pentru Vatican News, liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene şi-a reiterat condamnarea războiului, descriindu-l drept fără sens şi un sacrilegiu. De asemenea, şi-a reînnoit apelul în numele poporului ucrainean pentru ca lumea să nu îl abandoneze: „Nu ne lăsaţi singuri”, a spus el. „Continuaţi să fiţi alături de noi, chiar şi în tăcere.” – Care sunt emoţiile predominante pe care ucrainenii le simt astăzi după o mie de zile de război, luând în considerare şi cele mai recente atacuri ruseşti? – Dacă vorbim despre emoţii, pe de o parte, există un sentiment profund de durere în creştere. Oamenii sunt profund răniţi pentru că, în fiecare zi, suntem forţaţi să asistăm la faţa teribilă a morţii şi a distrugerii. Pe de altă parte, uitându-ne la modul în care am trăit ultimele o mie de zile, sentimentul predominant este speranţa – sau mai degrabă, virtutea şi capacitatea de a păstra speranţa. Pentru că, fără speranţă, este imposibil să trăieşti astăzi în Ucraina. Când vedem cum lucrătorii ucraineni din domeniul infrastructurii energetice pornesc iar şi iar după fiecare atac cu rachete şi repară pagubele în câteva ore sau cum medicii noştri, în ciuda pericolelor, salvează oameni din casele distruse şi salvează vieţi – atunci, alături de durere, există speranţă. Speranţa provine de la oameni de diferite profesii, grupuri sociale şi regiuni ale Ucrainei. – Mulţi ucraineni spun că războiul i-a schimbat profund. În opinia dumneavoastră, ce schimbări sau transformări a experimentat Biserica din Ucraina? Şi ce anume din această experienţă ar putea fi împărtăşit cu catolicii din întreaga lume? – Când a început războiul şi ne-am trezit brusc sub bombe, am trăit un şoc profund. Mulţi psihologi şi specialişti în ştiinţe sociale, precum şi noi, dintr-o perspectivă spirituală, suntem de acord că acest şoc a fost un fel de nou început: într-o clipă, toate relaţiile umane au fost spulberate şi tot ceea ce am înţeles, cunoscut şi trăit până în acel moment a fost distrus. Acest nou început a dus la reînnoire, deoarece a trebuit să ne reconstruim relaţiile, în primul rând cu noi înşine – fiecare persoană a trebuit să se întrebe: „Cine sunt eu? Ce ar trebui să fac?” Toate măştile şi aparenţele au căzut, dezvăluind esenţa profundă a umanităţii atât în măreţia, cât şi în fragilitatea sa. Această bulversare a declanşat şi un alt fenomen: pierderea şi redescoperirea relaţiei noastre cu Dumnezeu. Când te confrunţi cu un bombardament, cu casa cutremurându-se şi cu zgomotul teribil al bombelor, ai impresia că eşti cufundat într-un întuneric spiritual, strigând: „Doamne, unde eşti? De ce m-ai abandonat?”, precum Isus pe Cruce. Cu toate acestea, Dumnezeul care părea absent în acel moment se dezvăluie, iar Biserica este martora unei convertiri profunde – o convertire a preoţilor, Episcopilor, călugărilor şi credincioşilor, precum şi a celor îndepărtaţi de Biserică. Oamenii îl redescoperă pe Dumnezeu ca sursă a vieţii lor în mijlocul dezastrului şi al durerii. Aceasta este esenţa vieţii spirituale şi ecleziale: să pierzi şi să regăseşti, să treci prin distrugere şi să ieşi într-o lume, societate sau ţară diferită. Acesta este motivul pentru care toată lumea spune că Ucraina care a existat înainte de 24 februarie 2022 nu mai există. Trebuie să redescoperim acest popor, această ţară şi Biserica lui Cristos printre ei. – Cel mai preţios dar de la Dumnezeu este viaţa. În Ucraina, multe familii plâng pierderea celor dragi care au murit pe linia frontului sau în bombardamente. Cum îi ajută Biserica pe oameni să continue să iubească şi să protejeze viaţa? – În aceste circumstanţe, ne simţim scufundaţi într-un ocean de durere. Suferinţa umană este un mister, iar Biserica urmează exemplul lui Isus Cristos, care a intrat în adâncurile suferinţei umane pentru a arăta calea de ieşire. Am învăţat câteva lecţii importante. Prima este să nu ne grăbim să spunem: „Te înţeleg”. Mulţi oameni din străinătate, inclusiv prieteni, spun: „Te înţelegem”, dar aceste cuvinte provoacă o durere profundă, deoarece nu poţi spune unui tânăr care şi-a pierdut picioarele: „Te înţeleg”. A doua este importanţa de a fi pur şi simplu prezenţi, chiar dacă nu putem spune nimic. Sacramentul prezenţei este crucial. Vă cerem: „Tăceţi, dar fiţi alături de noi. Nu ne lăsaţi singuri.” Prezenţa Bisericii este un sacrament care face vizibilă prezenţa reală a Domnului în mijlocul poporului Său. A treia lecţie, care este la fel de importantă, este puterea Cuvântului. Acesta poartă puterea lui Dumnezeu, viaţa, speranţa şi capacitatea de a ne reînnoi resursele umane şi spirituale. Cuvântul Evangheliei este cu adevărat viaţă – nu este doar o frază sau o metaforă frumoasă. Am văzut cu ochii mei cum, atunci când am proclamat Cuvântul lui Dumnezeu, acesta a readus literalmente oamenii la viaţă. Este un miracol! – În multe interviuri, îi auzim pe ucraineni spunând că sunt primii care doresc pacea, dar ceea ce se întâmplă, din păcate, pare să îndepărteze şi mai mult acest obiectiv. Care este sursa speranţei că o pace dreaptă şi durabilă ar putea veni pentru această ţară chinuită? – Am experimentat că această sursă de speranţă nu se găseşte în afara Ucrainei, în străinătate, ci în interiorul nostru. Ne-au dat trei zile… şi acum vorbim despre 1000 de zile de război fără sens, blasfemiator, un sacrilegiu. Am văzut că în interiorul nostru există o sursă de rezistenţă, rezistenţă, speranţă, care devine o problemă politică, militară, diplomatică. Agresorul vrea să anihileze această sursă, refuză să îi recunoască existenţa şi încearcă să o distrugă cu rachete, bombe, tancuri. Şi, uneori, această sursă de speranţă creează probleme şi politicienilor: mulţi văd Ucraina ca pe o problemă. Dar ei nu înţeleg că în această sursă se află soluţia pentru multe nedreptăţi şi multe situaţii din lumea modernă care se confruntă cu pierderea umanităţii sale. Chiar şi diplomaţii sunt provocaţi de această sursă de speranţă şi rezilienţă în Ucraina; ei caută diverse formule de pace, formule de negociere politică, dar până acum nu le-au găsit. Cred că această sursă cu siguranţă nu are o origine pur umană: în fiecare zi, vedem cum puterea noastră umană se epuizează şi apoi se reface. Există o scânteie de viaţă. – Doriţi să mai adăugaţi ceva? – Aş dori să adaug că astăzi, în Ucraina, trăim cu adevărat ceva care transcende graniţele unei singure naţiuni, ale unei singure ţări sau chiar ale unei singure Biserici. Faţa autentică a umanităţii este dezvăluită, iar cei care sunt capabili să o recunoască vor înţelege că Ucraina de astăzi nu este o problemă, ci o parte a soluţiei. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 230, Ultimul acces: 2026-11-05 00:40:20
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
