Aportul Ortodoxiei româneşti la spiritualitatea europeană, evidenţiat într-un simpozion aniversar al Mitropoliei Germaniei[2024-11-18]de Andrei UrsuleanMitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a organizat joia trecută un simpozion aniversar dedicat împlinirii a 30 de ani de la înfiinţare. Intitulat „De la dorinţă la realitate”, manifestarea a avut loc la sediul Mitropoliei din Nürnberg şi a subliniat importanţa şi aportul Ortodoxiei româneşti la spiritualitatea europeană. Evenimentul, organizat în colaborare cu Institutul german-român „Ex Fide Lux”, a fost moderat de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Printre invitaţi s-au numărat: Dr. Hermann Schoenauer, preşedintele Institutului „Ex Fide Lux”, E.S. Dr. Herwig Gössl, Arhiepiscop romano-catolic de Bamberg, E.S. Joachim Herrmann, ministru de interne al Bavariei, Petra Guttenberger, deputat în Parlamentul Bavariei, precum şi reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice şi ai mediului academic. „Atât oaspeţii prezenţi, cât şi alte personalităţi care au trimis cuvinte de salut şi apreciere, au evaluat foarte pozitiv dezvoltarea rapidă a Mitropoliei noastre, de la o instituţie cu puţin peste 10 parohii în 6 ţări, la începuturile ei, la una cu aproximativ 300 astăzi, dintre care 212 în Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, iar celelalte în Episcopia Europei de Nord”, a transmis Episcopul vicar Sofian Braşoveanul pe reţelele sociale. Primul discurs a fost susţinut de Mitropolitul Serafim, care a prezentat contribuţia Ortodoxiei româneşti la spiritualitatea europeană. În continuare, pr. Michael Tiţa, consilier patriarhal onorific, a vorbit despre evoluţia diasporei româneşti de-a lungul timpului, subliniind realizările remarcabile ale românilor stabiliţi în vestul Europei. De asemenea, Dr. Jürgen Henkel, apropiat al Mitropoliei Germaniei, a vorbit despre evoluţia Mitropoliei din ultimii 30 de ani, observată din exterior. În cuvintele de încheiere, Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul a subliniat că această aniversare a fost o ocazie de a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate asupra Mitropoliei în ultimele trei decenii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 237, Ultimul acces: 2026-11-05 07:27:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1