16 sfinţi tămăduitori sărbătoriţi în noiembrie (II)[2024-11-01]de Raluca-Emanuela EneExemplele de sfinţi vindecători sărbătoriţi în luna noiembrie continuă cu prezentare a 8 alţi sfinţi. Unii dintre ei, precum Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Stelian sau Sf. Ecaterina, sunt bine cunoscuţi credincioşilor români, iar alţii precum Sf. Olga de Alaska sau Sf. Ştefanida, au ajuns mai recent în atenţia noastră. Sf. Arsenie Capadocianul – 10 noiembrie Sfântul Arsenie s-a născut în jurul anului 1840 în Capadocia. După terminarea studiilor şi intrarea în monahism, a slujit în satul său natal, Farasa, unde îi învăţa carte pe copiii orfani. A fost tot timpul aproape de oamenii aflaţi în necazuri, iar cu darul lui Dumnezeu îi tămăduia în mod minunat. Îi ajuta atât pe compatrioţii săi greci, cât şi pe turci. Căuta mereu rugăciunea cea mai potrivită pentru fiecare. Dacă nu o găsea în Molitfelnic, citea un psalm sau un fragment din Evanghelie. Ajunsese cel mai căutat „doctor” din Farasa. Sfântul Arsenie refuza toate darurile care i se aduceau drept mulţumire, spunând: „Credinţa noastră nu este de vânzare”. În zilele în care se închidea în chilie pentru a se ruga în linişte, cei care veneau să-i ceară ajutorul şi găseau uşa închisă luau puţin pământ de pe prag şi plecau vindecaţi. A fost înzestrat şi cu darul înainte-vederii şi a prorocit alungarea grecilor din Asia Mică, contribuind la organizarea acestei plecări. A stat ca un adevărat păstor în fruntea poporului pe parcursul unui exod de 300 de kilometri. Este cunoscută şi relaţia duhovnicească cu Sf. Paisie Aghioritul, pe care l-a botezat, dându-i numele său. A trecut la Domnul în exil, în anul 1924, şi a fost înmormântat în insula Corfu. Sfintele sale moaşte se află în prezent la Mănăstirea Suroti de lângă Tesalonic, unde este înmormântat Sfântul Paisie. De la Sfântul Arsenie s-a păstrat o rânduială de citire a psalmilor pentru diverse nevoi. Sf. Olga de Alaska – 10 noiembrie Sfânta Olga a fost o nativă din Alaska, din tribul Yup’ik, care a trăit între anii 1916 – 1979. La naştere a primit numele Arrsamquq, iar la botezul ortodox a primit numele Olga. A fost căsătorită cu un consătean care nu era apropiat de biserică, dar pentru rugăciunile ei, acesta s-a botezat şi a devenit preot. Mai este cunoscută şi drept „Matuşca Olga”, nume dat în tradiţia rusă soţiei de preot. Cu toate că în familia lor erau lipsuri materiale, găseau mereu o modalitate de a-i ajuta pe cei mai săraci decât ei, pregătindu-le haine călduroase şi încălţăminte. Trimiteau daruri şi altor parohii, iar clericii aveau mânuşi şi şosete împletite de sfânta. Făcea prescurile pentru Liturghie şi ştia cântările sărbătorilor mari în limba tribului său. A slujit comunitatea ca moaşă. Ea însăşi a avut 13 copii, dintre care doar 8 au supravieţuit. Putea spune dacă o femeie era însărcinată înainte ca aceasta să ştie. De asemenea, Dumnezeu îi lumina mintea astfel încât să decidă când este cazul să trimită o femeie la spital să nască, pentru a evita complicaţiile sau să o ajute ea. Sfânta Olga a trecut la Domnul în 8 noiembrie 1979 şi a fost canonizată de Sinodul Bisericii Ortodoxe din America (OCA) în data de 8 noiembrie 2023, cu data de prăznuire în 10 noiembrie. A rămas cunoscută şi pentru empatia şi pentru grija pe care o avea pentru cei care suferiseră orice formă de abuz. După trecerea sa la Domnul, o mărturie importantă o constituie cea a unei femei din New York care suferise un abuz grav în copilărie. Pe când se afla la rugăciune, i-a apărut Sfânta Olga care a ajutat-o în procesul de vindecare. O situaţie similară a mai fost povestită de o femeie, astfel încât sfânta a fost luată drept ocrotitoare a celor care suferă în urma traumelor. Sf. Mc. Ştefanida (Corona) – 11 noiembrie Sfânta Ştefanida este o muceniţă din secolul al II-lea, care a ajuns în atenţia credincioşilor în anul 2020, când a izbucnit pandemia de coronavirus. O întâlnim în sinaxare sub numele de „Ştefanida” sau „Corona”. Ambele variante înseamnă „cunună” în greacă, respectiv latină, şi fac referire la cununa martirului pe care sfânta a primit-o. Aceasta a suferit o moarte cumplită la o vârstă fragedă, într-o provincie romană de pe teritoriul Siriei. Mâinile şi picioarele i-au fost legate de doi palmieri îndoiţi care i-au sfâşiat trupul când au fost eliberaţi. În timpul Cruciadelor, fragmente din moaştele sale au fost duse în catedrala din Aachen (Germania). În secolul al XIV-lea, când epidemiile de ciumă dezastau Europa, spaţiul germanic a fost ocrotit prin mijlocirea Sfintei Ştefanida. De aceea, în tradiţia apuseană este considerată „izbăvitoare de epidemii” şi „protectoare de boli infecţioase”. Sf. Ioan cel Milostiv – 12 noiembrie Sfântul Ioan a fost cipriot de origine şi a trăit în secolele VI-VII. După ce a rămas văduv, a fost chemat să ocupe scaunul de Patriarh al Alexandriei. Bunătatea sa a determinat felul în care avea să fie pomenit în istorie, drept „cel Milostiv”. Oferea ajutor material oricui venea să-i ceară, deoarece, după cum îi spunea ucenicului său, nu ştia în chipul cărui om „se ascunde” Hristos. A pus la dispoziţia celor săraci averea bisericii, şi cu toate că şi-a atras numeroase critici, acţiunile sale i-au inspirat şi pe alţii. Îi vizita pe bolnavii din spitale de două sau trei ori pe săptămână, le slujea şi citea rugăciuni la căpătâiul lor. După ce a trecut la Domnul în ţara natală, moaştele sale au fost aduse la Constantinopol şi aduceau vindecare bolnavilor. În anul 1489, racla a fost dăruită regelui Matei Corvin al Ungariei, care a aşezat-o într-o biserică din Bratislava. În România, la Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova, se află o parte din mâna dreaptă a Sfântului Ioan. Sf. Grigorie Taumaturgul – 17 noiembrie Sfântul Grigorie s-a născut într-o familie păgână, dar distinsă, pe teritoriul Turciei de azi. A fost un om al lui Dumnezeu, făcător de minuni şi un „al doilea Moise”, după cum a fost numit încă din timpul vieţii sale. A studiat filozofia, dar dorind o cunoaştere mai profundă s-a orientat spre creştinism şi a devenit ucenic al lui Origen, care l-a botezat. A dorit să-şi dedice în întregime viaţa lui Hristos şi s-a retras în pustie unde a petrecut mulţi ani. Faima virtuţilor sale s-a răspândit şi a fost forţat să accepte hirotonia în episcop. Cu puterea rugăciunii sale alunga demoni, poruncea munţilor şi apelor, vindeca orice fel de boală şi durere, devenea invizibil prigonitorilor săi, cunoştea gândurile altora şi vedea evenimente întâmplate la depărtare. A trecut la Domnul la o vârstă înaintată, în jurul anului 270. Când a venit ca episcop în Neocezareea, cetatea avea doar 17 creştini. La moartea sa, locuitorii erau majoritari creştini şi mai erau doar 17 păgâni. Sf. Grigorie Decapolitul – 20 noiembrie Sfântul Grigorie este cunoscut drept un cuvios din secolele VIII – IX, din Asia Mică, care a căutat să trăiască o viaţă ascetică, în permanentă rugăciune. A trăit şi în obştea unor mănăstiri, dar harul dumnezeiesc l-a dobândit în pustie, unde s-a luptat cu vrăjmaşii şi a dobândit nepătimirea. A fost trimis în lume unde a apărat cultul icoanelor. A ajuns la Roma, unde, după ce l-a vindecat pe un demonizat, a început să fie căutat de oameni. A mers apoi spre Siracuza şi a făcut numeroase minuni. S-a stabilit la Tesalonic, unde au început să i se alăture mai mulţi ucenici. Spre sfârşitul vieţii s-a îmbolnăvit de rinichi şi dorind să-i urmeze lui Hristos în suferinţă, a cerut şi boala hidropiziei. Cu toate că era grav bolnav, a mai călătorit la Muntele Olimp şi la Constantinopol, unde a trecut la Domnul. În jurul anului 1490, boierul Barbu Craiovescu a cumpărat de la turci moaştele Sfântului Grigorie, pentru a le dărui ctitoriei familiei sale, Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. De-a lungul secolelor, de când se află în această mănăstire, Sfântul Grigorie a înfăptuit numeroase minuni: a ocrotit lăcaşul de cult de invazii, a vindecat demonizaţi şi paralitici, iar în ultimele decenii a devenit cunoscut şi drept grabnic ajutător pentru bolnavii de cancer. Sf. Mc. Ecaterina – 25 noiembrie Sfânta Ecaterina s-a născut în Alexandria, la sfârşitul secolului al III-lea, într-o familie nobilă. Era o fecioară înzestrată cu frumuseţe, inteligenţă şi o educaţie aleasă, ajungând printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii. Printre alte domenii, sfânta studiase şi medicina prin scrierile lui Hipocrate şi Galenus. Căutând să se căsătorească cu un tânăr pe măsura ei, mama ei, creştină în secret, a dus-o la un părinte pentru a o povăţui. Sfânta a ajuns să se boteze şi să înţeleagă repede tainei credinţei creştine. L-a descoperit astfel pe Mirele mult dorit, pe Mântuitorul Hristos. Acesta i s-a arătat şi i-a dat un inel, semn al statorniciei pe care tânăra trebuia să o arate în iubirea de Dumnezeu. Dragostea ei pentru Hristos a ajutat-o să-i convertească pe mulţi la creştinism, inclusiv pe 150 dintre cei mai învăţaţi filozofi şi retori. Sfânta Ecaterina l-a mustrat pe împăratul Maximin Daia, care aducea jertfe zeilor şi îi prigonea pe creştini. Pentru curajul ei, a fost supusă la chinuri sângeroase, din care ieşea nevătămată. În timpul mărturisirii sale, i-a convertit prin cuvintele şi prin exemplul propriu pe soţia împăratului şi pe un general, împreună cu 200 de ostaşi, care au pătimit la rândul lor. În cele din urmă, sfintei i s-a tăiat capul. Sfintele sale moaşte se află la mănăstirea din Muntele Sinai care îi poartă numele, dar părţi din ele au ajuns şi în mai multe biserici din România. Suferind martiriul de tânără nu a apucat să aplice cunoştinţele de medicină, pe care le dobândise. Dar prin moaştele sale se fac multe vindecări minunate. Pelerinii care se închină la racla sa din Sinai primesc un inel care aminteşte de inelul primit de sfântă de la Hristos, dar care este şi un mijloc de transmitere a harului vindecător. Sf. Stelian Paflagonul – 26 noiembrie Sfântul Stelian s-a născut în Paflagonia, Asia Mică, în secolele IV-V. De copil a avut chemare pentru viaţa monahală şi şi-a păstrat curăţia sufletească şi trupească. După ce a intrat în mănăstire, s-a retras într-o peşteră unde primea hrană de la un înger. Acolo a primit darul vindecărilor. Cu rugăciunile sale îi tămăduia pe bolnavi, în special pe copii, care erau mai vulnerabili în timpul epidemiilor. De asemenea, le vindeca pe femei de infertilitate. Era considerat un doctor fără de arginţi, deoarece nu primea plată pentru ajutorul pe care-l oferea. A rămas cunoscut drept ocrotitor al copiilor, de aceea este reprezentat în icoane ţinând în braţe un prunc. Un fragment din moaştele sale se găseşte la Biserica Sfântul Stelian – Lucaci din Bucureşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 216, Ultimul acces: 2026-11-05 11:03:51
|
Timp total: 0.04s...
[]:1