Să primim în ieslea sufletului pe Cel născut pentru mântuirea noastră, îndeamnă PS Visarion în Pastorala de Crăciun - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Să primim în ieslea sufletului pe Cel născut pentru mântuirea noastră, îndeamnă PS Visarion în Pastorala de Crăciun

[2023-12-22]
de Iustin Gheorghe

„Bucuriile nespuse pe care ni le aduce în fiecare an luminatul praznic al Naşterii Domnului, să odrăslească în sufletele noastre ca astfel să devenim fiecare dintre noi un Betleem duhovnicesc şi să primim în ieslea sufletului pe Cel născut pentru mântuirea noastră”, scrie Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, în Pastorala de Crăciun din acest an.
Preasfinţia Sa a subliniat să „ne identificăm aşadar cu Hristos, iar lucrul acesta se va vedea în cuvintele noastre, în faptele noastre şi în lucrarea credinţei”.
„Împletind rugăciunea stăruitoare cu munca cinstită, dragostea faţă de Dumnezeu cu dragostea faţă de aproapele, prin lupta neîncetată împotriva răului şi a nedreptăţii, prin harul Mântuitorului şi prin voinţa noastră vom reuşi să întruchipăm în noi chipul lui Hristos prin care vom înfăptui tot ceea ce este bun, folositor şi plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor”, a spus ierarhul.
Episcopul Tulcii a îndemnat credincioşii la rugăciune pentru „pacea de sus” tulburată de războaie „să ne rugăm pentru «pacea a toată lumea» atât de mult tulburată astăzi de războaiele din Ucraina şi din Ţara Sfântă, ca şi pentru «pacea şi bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici», cum auzim îndemn la fiecare sfântă liturghie”.
„Numai făcând aşa vom prăznui cu vrednicie sărbătoarea Crăciunului şi ne vom face oameni înnoiţi duhovniceşte şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor pe care nădăjduim să o dobândim cu harul Domnului nostru Iisus Hristos”.
„Cu aceste gânduri şi îndemnuri rog pe bunul şi milostivul Dumnezeu să vă ajute să petreceţi sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu pace, în deplină sănătate, cu belşug şi bucurii curate acum şi într mulţi şi fericiţi ani!”, a transmis PS Visarion la finalul scrisorii pastorale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 341, Ultimul acces: 2026-10-24 16:46:43