Caritas Moldova – Un Crăciun alături de copii şi săraci - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Caritas Moldova – Un Crăciun alături de copii şi săraci

[2023-12-21]
foto: Caritas Moldova
Perioada Crăciunului este şi un prilej de a acorda mai multă atenţie celor care trăiesc în condiţii dificile, în special din cauza sărăciei. Caritatea este, aşadar, un act de atenţie responsabilă faţă de această parte a populaţiei. Din acest motiv, Fundaţia Caritas Moldova a intensificat în aceste zile furnizarea de materiale de încălzire atât familiilor vulnerabile, cât şi familiilor ucrainene aflate încă în Moldova. Echipa Caritas şi-au asumat dificila sarcină de a aduce şi livra circa 24 de tone de brichete pentru foc la nu mai puţin de 48 de beneficiari din localităţile Sîngerei, Grigorăuca, Petropavlovca şi Flămânzeni.

În Petropavlovca, Moş Crăciun a împărţit daruri şi zâmbete copiilor de la centrul de zi din localitate. La fel se va întâmpla şi în toate celelalte centre ale „Caritas” destinate îngrijirii copiilor. Se doreşte a fi un Crăciun care să aducă seninătate şi bucurie, în special copiilor şi bătrânilor, şi care să ajungă şi la cei ce locuiesc în regiunile îndepărtate. Angajamentul preşedintelui fundaţiei, pr. dr. Petru Ciobanu, al directorului Edward Lucaci şi al tuturor angajaţilor şi voluntarilor este de a fi prezenţi, răspunzând astfel apelului Papei Francisc de a nu lăsa pe nimeni în singurătate.
Caritas se implică din ce în ce mai mult în diverse sectoare sociale, de la minori la refugiaţi, de la bătrâni la sectorul ecologic, cu recenta iniţiativă de plantare a copacilor. „Sunt foarte atent la activitatea pe care o desfăşoară Caritas Moldova”, a comentat Episcopul Anton Coşa, „şi consider primordială atenţia faţă de săraci şi familiile nevoiaşe, pe care o cer şi parohiilor, susţinând toate eforturile lor de a fi alături de cei ce suferă”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 330, Ultimul acces: 2026-10-22 08:52:03