Papa Francisc a luat masa în Vatican cu săracii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc a luat masa în Vatican cu săracii

[2023-11-21]
foto: Vatican Media
Papa Francisc a luat duminică prânzul cu aproximativ 1.200 de săraci, refugiaţi şi persoane fără adăpost din jurul Romei, pentru a marca cea de-a şaptea celebrare de către Biserica Catolică a Zilei Mondiale a Săracilor. Masa, oferită de Hilton Hotels, a inclus cannelloni umplute cu spanac şi brânză ricotta, chiftele cu sos de roşii şi un piure de conopidă. Desertul a constat în tiramisu şi mici produse de patiserie. Masa a fost organizată de oficiul de caritate al Vaticanului şi de comunitatea catolică Sant’Egidio.

Înainte de masă, Papa Francisc a condus rugăciunea Angelus, de duminică, de la o fereastră cu vedere spre Piaţa San Pietro. De asemenea, a celebrat o Liturghie pentru săraci în Bazilica San Pietro, în care a numit sărăcia „un scandal”. „Când Domnul se va întoarce, va regla conturile cu noi şi – cu cuvintele Sfântului Ambrozie – ne va spune: «De ce aţi permis ca atât de mulţi dintre săraci să moară de foame, când voi posedaţi aur pentru a le cumpăra mâncare? De ce atâţia sclavi au fost vânduţi şi maltrataţi de către duşmani, fără ca nimeni să facă vreun efort pentru a-i răscumpăra?» (De Officiis: PL 16, 148-149)”.
„Să ne gândim, aşadar”, a spus Sfântul Părinte în omilia sa, „la toate acele forme materiale, culturale şi spirituale de sărăcie care există în lumea noastră, la marea suferinţă prezentă în oraşele noastre, la săracii uitaţi al căror strigăt de durere rămâne neauzit în indiferenţa generalizată a unei societăţi agitate şi distrate”. Papa Francisc a instituit Ziua Mondială a Săracilor în 2016, la finalul Anului jubiliar al Milostivirii. Ziua este sărbătorită în fiecare an în cea de-a 33-a duminică din timpul de peste an, cu o săptămână înainte de sărbătoarea lui Cristos Rege.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 348, Ultimul acces: 2026-10-26 04:12:04