Secretariatul pentru Economie s-a întâlnit cu Papa Francisc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Secretariatul pentru Economie s-a întâlnit cu Papa Francisc

[2023-11-17]
foto: Vatican Media
Papa Francisc s-a întâlnit cu personalul Secretariatului pentru Economie al Vaticanului, cu prefectul Maximino Caballero Ledo, subliniind progresul şi provocările legate de implementarea reformei Curiei Romane. Angajaţii şi colaboratorii Secretariatului pentru Economie au fost primiţi în audienţă privată de către Papa Francisc luni, 13 noiembrie 2023, în cadrul unei audienţe private. Secretariatul îşi desfăşoară activitatea în domeniul reglementării şi supravegherii resurselor economice, financiare, administrative, informatice şi umane ale Vaticanului.

În scurtul său salut introductiv, prefectul Secretariatului, Maximino Caballero Ledo, a spus: „Instituţia noastră este o instituţie tânără, născută odată cu începutul reformei economice; instituţia s-a adaptat la diferitele structuri cerute de definirea progresivă a responsabilităţii pe care reforma Curiei Romane în ansamblul ei a dorit să ne-o încredinţeze, devenind Secretariatul acesteia în materie economică”. Prefectul a subliniat că Secretariatul pentru Economie caută să sprijine progresul reformei în căutarea constantă a unui echilibru între necesităţile de reglementare şi supraveghere – esenţiale din perspectiva transparenţei şi a protecţiei resurselor limitate – şi necesităţile de eficacitate şi agilitate în gestiune, la fel de esenţiale pentru a asigura realizarea misiunii Episcopului Romei şi a dicasterelor care îl asistă.
Maximino Caballero, ilustrând principalele reforme asupra cărora Secretariatul pentru Economie s-a concentrat în ultimii ani, a profitat de ocazie pentru a sublinia faptul că progresele înregistrate până în prezent au fost posibile datorită contribuţiei tuturor angajaţilor şi colaboratorilor Secretariatului pentru Economie. El a adăugat că este necesar să continue să persevereze în muncă, într-un efort autentic şi generos, deoarece contribuţia fiecăruia este un element esenţial pentru a continua să avanseze în slujirea de zi cu zi.
În acelaşi timp, Maximino Caballero a adăugat că mai este încă mult de lucru în diverse sectoare, atât în vederea îmbunătăţirii noilor proceduri deja stabilite, cât şi pentru a asigura în viitor sustenabilitatea şi protecţia bunurilor Sfântului Scaun. În concluzie, prefectul a mulţumit Sfântului Părinte pentru apropierea sa faţă de Secretariatul pentru Economie, subliniind că sprijinul Papei este esenţial pentru a avansa pe drumul care mai trebuie parcurs. Papa Francisc, înainte de a-i saluta pe fiecare dintre cei prezenţi, i-a invitat să continue pe drumul deja parcurs, atât în ceea ce priveşte transparenţa şi controlul, cât şi în identificarea unor proceduri tot mai simplificate şi eficiente.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 320, Ultimul acces: 2026-10-26 04:49:56