Patriarhul Daniel, mesaj la înmormântarea profesorului care a fondat Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel, mesaj la înmormântarea profesorului care a fondat Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir

[2023-11-17]
de Sorin Ioniţe

Patriarhul Daniel a transmis vineri un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a domnului profesor universitar dr. Momcilo Luburici, preşedintele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.
Preafericirea Sa evidenţiază că fondatorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” a fost înzestrat de Dumnezeu cu mulţi talanţi, pe care i-a făcut să rodească şi spune că el „rămâne un model de performanţă profesională şi credinţă unită cu fapta, care ne-a lăsat drept moştenire rezultatele vastei sale activităţi, dar şi un model de bunătate şi respect faţă de semeni”.
Distins dascăl şi continuator al tradiţiei universitare româneşti, Profesorul Momcilo Luburici (1924-2023)
Cu multă tristeţe, am primit vestea sfârşitului vieţii pământeşti a domnului profesor universitar dr. Momcilo Luburici, miercuri, 15 noiembrie 2023, preşedinte şi fondator al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, personalitate marcantă a dreptului din ţara noastră.
Născut la 10 februarie 1924, în actuala Bosnia-Herţegovina, el a migrat în anul 1949, în România, din Iugoslavia condusă de preşedintele comunist Iosif Broz Tito. Fost student la Drept în Belgrad, Momcilo Luburici a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în anul 1954, continuându-şi apoi parcursul academic, alături de alţi profesionişti ai ştiinţelor juridice din România, în calitatea de cadru didactic al Facultăţii de Drept.
Dascăl de vocaţie, Momcilo Luburici a desfăşurat o remarcabilă carieră didactică universitară, transmiţând, fără doar şi poate, numeroaselor generaţii de tineri valorile pe care le-a slujit o viaţă întreagă cu multă competenţă şi devotament. Despre vocaţia sa de creator de şcoală universitară, el însuşi a mărturisit ca o autentică profesiune de credinţă: „Nu există o meserie, o preocupare mai frumoasă decât cea de dascăl”.
În anul 1990, a fondat Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, sub auspiciile Asociaţiei de Cultură Dimitrie Cantemir, desfăşurând activităţi conexe sau complementare celor de învăţământ şi cercetare. Referitor la întemeierea Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, prof. univ. dr. Momcilo Luburici a spus: „Am muncit enorm să creăm o universitate de la zero, o universitate care să ducă mai departe tradiţia universităţii româneşti şi, în acelaşi timp, să aducă un spirit nou”, sigur, având în minte idealurile cărturarului român Dimitrie Cantemir, de la naşterea căruia se împlinesc 350 de ani, anul acesta, şi, de asemenea, 300 de ani de la trecerea lui în eternitate.
Patriarhul Daniel şi Profesorul Momcilo Luburici, martie 2016. Foto credit: Basilica.ro / Robert Nicolae
Spirit practic şi dinamic, caracterizat, deopotrivă, de credinţă şi profesionalism, profesorul Momcilo Luburici rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut ca o personalitate excepţională, un chip luminos al învăţământului românesc, în general, şi al ştiinţelor juridice, în mod special.
Înzestrat de Dumnezeu cu mulţi talanţi, pe care i-a făcut să rodească, profesorul Momcilo Luburici rămâne un model de performanţă profesională şi credinţă unită cu fapta, care ne-a lăsat drept moştenire rezultatele vastei sale activităţi, dar şi un model de bunătate şi respect faţă de semeni.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu binecuvântări şi condoleanţe pentru cei îndoliaţi,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 453, Ultimul acces: 2026-10-26 19:26:05