Episcopul Canadei, la Iaşi: Să avem grijă de aproapele nostru![2023-02-19]de Sorin IoniţeEpiscopul Ortodox Român al Canadei a slujit duminică la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Episcopul Ioan Casian a îndemnat la grija faţă de aproapele, care este mântuitoare. „Ce trebuie să facem în viaţa aceasta ca noi să ne mântuim? Iată, că în cea de-a treia Duminică a Triodului, avem răspunsul concret: să avem grijă de aproapele nostru. De ce aceasta? Pentru că fiecare dintre noi, din ţara aceasta, din lumea aceasta, este chip al lui Dumnezeu, este aproapele nostru, aşadar avem datoria de a avea grijă de el”, a spus PS Ioan Casian. „Iată în ce fel putem să răspundem în aşa fel încât să ne situăm şi noi ca oile de-a dreapta Mântuitorului pentru a intra în Împărăţia Cerurilor. În acest fel, răspunzând prin faptele noastre bune, ne asemănăm din ce în ce mai mult cu Mântuitorul Hristos, cu Sfinţii Apostoli, cu sfinţii în general, pentru că ei sunt cei care au făcut ceea ce a făcut Învăţătorul lor, Iisus Hristos, Care a vindecat, a înviat, a mângâiat prin cuvintele Sale, şi în primul rând, ne-a mântuit pe toţi în persoana Sa”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 521, Ultimul acces: 2026-09-22 07:10:54
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1