Ziua Vieţii Consacrate: Ascultarea vocii Spiritului Sfânt în comuniune

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Ziua Vieţii Consacrate: Ascultarea vocii Spiritului Sfânt în comuniune

[2023-02-03]

foto: EparhiaClujGherla.ro
Sărbătoarea Prezentării Domnului Isus Cristos în Templu – Ziua Vieţii Consacrate în Biserica Catolică – a reunit fraţi şi surori din ordinele şi congregaţiile de viaţă consacrată care activează pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla joi, 2 februarie 2023, în Catedrala Schimbarea la Faţă. Persoanele consacrate, preoţii, Episcopul eparhial au intrat în sfântul locaş cu lumânări aprinse în mâini, simbol al luminii pe care o răspândesc în lume. Au fost de faţă surori din: Congregaţia Surorilor Maicii Domnului – congregaţie care în această zi a sărbătorit şi 102 ani de la înfiinţare – împreună cu Maica Teodorina, superioara generală; din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, cu Maica Veridiana, superioara provincială; din Cogregatio Jesu; de asemenea, călugări şi preoţi călugări din Ordinele Sfântului Vasile cel Mare, cu pr. Ermil, superior provincial; şi din Societatea lui Isus, cu pr. Henryk, superior local.

Au fost reprezentate şi Mişcarea Focolară, Comunitatea Puncte Inimă, alte mişcări şi asociaţii care, fiecare în modul propriu, participă activ la viaţa Bisericii şi, în număr mare, au participat la celebrare credincioşi laici, cu toţii consacraţi Domnului prin Botezul creştin. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată de Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul eparhial, alături de care s-au aflat preoţi capelani la mănăstiri şi preoţi călugări, preoţii care slujesc în catedrală. Răspunsurile liturgice le-au dat studenţii seminarişti.
În cadrul celebrării liturgice, Preasfinţia Sa Claudiu a vorbit despre ce înseamnă a fi Familia lui Dumnezeu. A mărturisit că a dorit să ureze tuturor: „Bine aţi venit acasă!” şi a explicat: „Este şi sărbătoarea noastră a tuturor, e şi casa noastră. Atunci când intrăm în templu, când intrăm în biserică, atunci când intrăm în această catedrală, doar atunci suntem cu adevărat acasă. Aici venim să îl întâmpinăm pe Isus de fiecare dată. Şi, de fapt, El ne întâmpină pe noi. Aici răspundem invitaţiei Spiritului Sfânt şi ne rugăm inspiraţi de Spiritul Sfânt, la fel ca Simeon şi Ana. Şi aici ascultăm profeţia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, fiindcă Spiritul Sfânt, prin cei de lângă noi, în rugăciune, prin ascultarea Sfintei Scripturi, ne spune cum se va împlini viaţa noastră. De aceea suntem cu adevărat acasă, fiindcă ne regăsim ca o mare familie, Familia lui Dumnezeu, ca şi fraţi şi surori. Sigur că ştim aceste lucruri, dar aici le trăim împreună, aşa cum le vom trăi pe deplin în Împărăţia Cerurilor şi aici pregustăm viaţa veşnică.”
„De aceea am dorit să fim cu toţii împreună, şi persoane consacrate – călugări, călugăriţe – şi laici consacraţi, asociaţii, grupuri, mişcări, şi noi toţi, credincioşii, fiindcă toţi trăim consacrarea noastră la diferite grade, cu toţii suntem persoane consacrate. În primul rând, creştinul este o persoană consacrată prin Botezul său”. Şi aşa cum o clădire, o biserică, este sfinţită, consacrată, dedicată slujbelor, încredinţată Domnului, aşa cum potirul, o cupă ca oricare alta, fiind sfinţit, este consacrat, este „scos din uzul comun” şi dedicat „exclusiv slujirii altarului” iar discul, din farfurie obişnuită, prin consacrare este dedicată exclusiv slujirii Sfintei Liturghii, la fel este şi pentru oameni: „Dacă ne uităm unii la alţii, suntem oameni ca oricare alţi oameni, dar în momentul consacrării noastre, în momentul Botezului în primul rând, am fost scoşi din lume şi nu mai slujim lumii” ci suntem „în slujba Domnului şi devenim persoane consacrate lui Dumnezeu”.
Preasfinţia Sa Claudiu a arătat că există slujiri diferite la care oamenii sunt chemaţi, iar persoana consacrată este aceea care „moare cu totul pentru lume şi se dedică doar lui Dumnezeu”. A continuat: „Am putea spune că acea persoană trăieşte deja realitatea Împărăţiei Cerurilor cât de mult se poate pe acest pământ”. Dar prezenţa tuturor, a diferitelor forme de viaţă consacrată şi a credincioşilor laici la celebrare, arată faptul că slujirile diferite nu separă, dimpotrivă: „suntem cu toţii o mare familie” şi, în această familie, contribuie fiecare la „armonia icoanei generale”. Au urmat câteva cuvinte despre semnificaţia Sărbătorii Prezentării Domnului la Templu, „sărbătoare prin excelenţă a persoanelor consacrate, fiindcă ne vorbeşte despre o întâlnire specială cu Dumnezeu”. Iar „persoanele consacrate sunt persoane ca oricare alte persoane, dar care se golesc de ele însele, pentru a face loc Spiritului Sfânt”.
Episcopul a subliniat că Spiritul Sfânt este adevăratul „protagonist al vieţii noastre”, nu propriile calităţi, nu propria voinţă. A dat exemple: „Ne gândim la Simion şi la Ana, la Maica Sfântă, la Iosif şi la Isus”. Textul Evangheliei „ne vorbeşte despre Simeon, care „aştepta mângâierea lui Israel şi Spiritul Sfânt era asupra lui. Este primul lucru esenţial. A fost înştiinţat de Spiritul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu îl va vedea pe Cristosul Domnului. Iar la îndemnul Spiritului, merge în templu şi îl vede pe Isus”. În mod asemănător, noi, astăzi, „nu putem face nimic în afara Spiritului Sfânt. Dacă nu ne lăsăm mişcaţi de Spiritul Sfânt, nu reuşim să primim promisiunea Domnului, să ne aducem aminte de ea. Nu reuşim nici măcar să fim în casa Domnului. Şi nu reuşim să îl vedem cu adevărat pe Dumnezeu, fără Spiritul Sfânt”. Astfel, „avem nevoie de Spiritul Sfânt pentru a-l vedea pe Dumnezeu aici (în biserică), dar mai ales pentru a-l descoperi în viaţa noastră de fiecare zi. De aceea Simion este o imagine a fiecăruia dintre noi”.
A reamintit că Sfânta Liturghie începe cu rugăciune la Spiritul Sfânt „şi totul se mişcă în Spiritul Sfânt” în timpul celebrării. De aceea, ca persoane consacrate, a îndemnat: „să ne aducem aminte de promisiunea lui Dumnezeu, să îl recunoaştem pe Dumnezeu în viaţa noastră de fiecare zi. Isus Cristos este lângă noi în fiecare clipă – este promisiunea Lui. Să reuşim să îl vedem în fiecare clipă, să reuşim să simţim prezenţa Lui lângă noi.” Şi „reuşim dacă cerem ajutorul Spiritului Sfânt!” Chiar dacă, la fel ca pentru Preasfânta Fecioară Maria, şi „prin inimile noastre trece sabie, faptul că Dumnezeu ştie de noi, că Maica Sfântă este prezentă în viaţa noastră, aceasta este adevărata noastră consolare. (…) De aceea, iubiţi credincioşi, trebuie să gândim lucrurile şi să le citim din perspectiva lui Dumnezeu.”
„Dumnezeu vine astăzi în templu, nu coborând pe norii cerului, nu împreună cu îngerii Lui, ca să îi distrugă pe cei păcătoşi, ci oferindu-le o şansă să distrugă păcatul. Dar prin această iubire, prin această îndurare, astăzi Dumnezeu se pune în mâinile noastre.” A subliniat: „Nu cred că există o formă mai frumoasă de a înţelege viaţa consacrată decât aceea de a şti că Isus se pune în mâinile voastre şi voi puteţi face ce vreţi cu El! Isus e ca şi cum ar fi legat de viaţa noastră: dacă noi îl dăruim, este dăruit, dacă noi îl ajutăm, face lucrurile şi minunile pe care le vedem în Evanghelie astăzi în viaţa noastră. Dacă noi îi punem la dispoziţie mâinile noastre, picioarele noastre, gura noastră, ochii noştri, El este prezent în mijlocul celor de astăzi, aşa cum era în Evanghelie. Isus vine în mâinile noastre! Îl aveţi în mâini, aveţi cel mai mare Dar pe care Dumnezeu vi l-ar fi putut oferi la lumina Spiritului Sfânt”. În încheiere, a îndemnat: „Să ştiţi să dăruiţi acest Dar nepreţuit, pe Pruncul Isus, vouă înşivă, congregaţiilor, ordinelor şi lumii în care trăim”.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Olivo Bosa, din Societatea lui Isus, a vorbit despre însemnătatea profundă a vieţii călugăreşti, despre bucuria şi frumuseţea consacrării, despre ce înseamnă cu adevărat a merge în viaţă în totalitate, pas cu pas, pe urmele paşilor Domnului Isus. Pr. Olivo a început citând cuvintele Papei Benedict al XVI-lea: „Comunitatea monastică trebuie să fie o oază în care se trăieşte acordând primatul absolut lui Dumnezeu, măririi Lui şi iubirii faţă de El şi, deopotrivă, însoţindu-i cu mărinimie pe cei sărmani după carisma fiecărei congregaţii”. A continuat: „Atunci când cineva trăieşte în profunzime iubirea faţă de Cristos, toate celelalte parcă dispar: bucuria ce ţâşneşte din această întâlnire personală, certitudinea de a se simţi iubit, îi deschide vieţii un orizont nou, o direcţie definitivă. Vocaţia nu înseamnă altceva decât răspunsul dat acestei experienţe a iubirii din care derivă alegerea de a ne pune în joc întreaga viaţă în mod radical şi total, pentru Domnul, pentru Împărăţie”. A fi persoană consacrată înseamnă „a porni pe acelaşi drum cu Isus, a trăi cu El, a-l urma îndeaproape, pentru a-l cunoaşte şi a-l însoţi pe Calea cea nouă şi vie care este Isus Cristos Însuşi”.
Pr. Olivo, a prezentat cei trei piloni ai vieţii consacrate, cel dintâi fiind ascultarea: „Uniţi cu Isus, căutăm ceea ce El caută, iubim ceea ce El iubeşte: slava Tatălui, care înseamnă a-i face voinţa. Aceasta este temelia votului de ascultare, care comportă supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu prin interiorizarea cuvântului Său, comportă ascultare faţă de Biserică şi de superior şi colaborarea la planul de iubire şi de mântuire al lui Dumnezeu”. Votul castităţii, al doilea vot pe care călugărul îl face, este „o profeţie despre Împărăţie”. „Înseamnă a iubi cu toată fiinţa, înseamnă a se dărui fără a căuta profitul propriu şi fără a le lega pe celelalte persoane de persoana proprie”. În al treilea rând, viaţa consacrată se întemeiază pe votul de sărăcie, care reprezintă însăşi „condiţia omului, creatură fragilă, limitată, precară, dar este şi semnul celui care depinde cu adevărat de Domnul Isus, care este Cel prin excelenţă sărac”.
Pr. Olivo a continuat cu esenţa vieţii consacrate, reprezentată de bucurie: „Chemată prin vocaţie să guste dulceaţa Domnului şi tandreţea Sa, persoana consacrată este chemată să dea mărturie despre bucuria ce vine din certitudinea de a se simţi mântuit şi iubit, un adevăr consolidat şi prin viaţa fraternă. Tristeţea, aşadar, nu este compatibilă cu urmarea lui Cristos. «O urmare a lui Cristos în tristeţe este o urmare ticăloasă», spunea Papa Francisc. Tot aşa, este de neconceput o misiune evanghelizatoare a Bisericii lipsită de bucurie, sau o sfinţenie trăită în tristeţe. Celibatul care plăsmuieşte viaţa călugărească trebuie să devină spaţiul în care se locuieşte cu Dumnezeu, pentru a nu pune sub semnul riscului grav consacrarea. Fără acest spaţiu, viaţa călugărească este slăbită şi discreditată, căci e sare care-şi pierde gustul, lumină ce îşi pierde strălucirea, aluat ce îşi pierde dospeala”.
Viaţa consacrată trăită astăzi într-o lume secularizată presupune şi riscuri, iar „marele risc pentru persoanele consacrate este acela de a fi luate de vârtejul treburilor de făcut, lucruri bune, precum slujirea celor nevoiaşi, îngrijirea bolnavilor, educarea copiilor, formarea tinerilor ş.a. Dar dacă nu sunt ţinute sub control, duc la riscul scindării lăuntrice, al dispersiei, la conflictul în comunitate şi alimentează individualismul, cu riscul de a ne pierde pe drum”. De aceea, a continuat, „celibatul în viaţa călugărească cere un drum neîntrerupt de unificare lăuntrică, o viaţă de trăit în relaţie strânsă cu Domnul, permanent hrănită de cuvânt şi consolidată de viaţa fraternă. Doar astfel viaţa călugărească devine parabolă, devine semn al Împărăţiei, prezenţă a lui Cristos.”
„Tocmai această experienţă profundă a iubirii şi a comuniunii cu Dumnezeu şi cu comunitatea ne va converti în icoane vii ale paternităţii lui Dumnezeu şi va fi şi forţa care va insufla curajul de a ieşi din «cuibul» nostru, a ne încredinţa pe noi înşine lui Dumnezeu, a ne apleca asupra celor săraci şi a celor de pe urmă, ducând lumina şi medierea lui Cristos prin transmiterea vieţii Lui, nu a vieţii noastre sau a gândurilor noastre. Adevărata persoană consacrată, adevăratul misionar, îndrăgostit de Isus, care este mereu discipol şi ştie că Isus merge alături de el, vorbeşte alături de el şi respiră alături de el, nu are altă dorinţă decât gloria lui Dumnezeu şi mântuirea aproapelui. Aceasta înseamnă a se dărui lui Dumnezeu prin viaţa contemplativă, sau prin serviciul adus aproapelui, viaţa activă, a da ceea ce este a lui Dumnezeu, deci totul. Acesta este sensul şi finalitatea vieţii consacrate.”

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 583, Ultimul acces: 2026-10-21 00:58:05

Timp total: 0.04s...

[]:1