Interviu cu PS Anton Coşa la finalul anului 2022 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Interviu cu PS Anton Coşa la finalul anului 2022

[2022-12-29]
PS Anton Coşa
La 25 decembrie 2022, în solemnitatea Naşterii Domnului, PS Anton Coşa a oferit un interviu pentru Radio Vatican, care a fost transcris de CatolicMold.md şi este redat mai jos.

– Care au fost in 2022 speranţele şi priorităţile pastorale ale Bisericii Catolice din Republica Moldova?
– Pentru a face o scurtă retrospectivă în ceea ce priveşte viaţa Bisericii noastre locale şi pentru a sublinia anumite priorităţi pastorale, fără îndoială trebuie să încep de la programul pastoral pe care ne-am propus să îl realizăm la nivelul întregii Dieceze, şi anume, pornind de la Instrucţia Dicasterului pentru Cler „Convertirea pastorală a comunităţii parohiale în slujirea misiunii evanghelizatoare a Bisericii”, am avut ca obiectiv „formarea şi responsabilizarea laicilor în viaţa şi activităţile parohiei”. Şi, angajându-ne în această direcţie, ne-am întâlnit şi cu parcursul sinodal diecezan, ceea ce ne-a ajutat, într-un fel, chiar să ne îndeplinim mai bine sarcinile propuse. Trebuie să subliniez faptul că, chiar dacă nu suntem mulţi, totuşi avem un laicat frumos, activ şi destul de disponibil pentru a sluji.
În plus, tot anul acesta am fost în contact permanent cu parohiile pentru a pregăti vizita canonică a Episcopului în comunităţile Diecezei, astfel că în toamna acestui an am vizitat deja toate parohiile din Decanatul de Nord, întâlnind diferitele grupuri de credincioşi, rugându-ne, dialogând şi analizând împreună ei, cu multă responsabilitate, cele realizate şi cea ce mai avem de realizat. Aceasta este o experienţă deosebită ce aduce multă bucurie unui păstor, chiar dacă este şi foarte ostenitoare. Şi aici aş vrea să fac o mărturisire: am ales să rămân peste noapte în fiecare parohie, nu numai pentru a avea mai mult timp la dispoziţie, ci şi pentru a vedea şi a experimenta condiţiile de viaţă ale confraţilor mei preoţi. Şi acest lucru parcă m-a apropiat şi mai mult de unii dintre ei; pe de altă parte, am descoperit şi am înţeles mai bine ce înseamnă să fii preot în Dieceza noastră, în care greutăţile sunt pâinea noastră cea de toate zilele.
Speranţele noastre sunt mereu aceleaşi şi sunt legate mai ales de munca şi specificul nostru de a fi minoritari. Sper mult, având încredere în Domnul, să putem continua misiunea noastră cu acelaşi elan cu care am lucrat în toţi aceşti ani şi să fim mereu la înălţimea vocaţiei noastre.
– Ce impact a avut pentru catolicii de peste Prut criza refugiaţilor de război din Ucraina?
– Într-adevăr putem vorbi de o criză, ba chiar una mare şi chiar apăsătoare, dar nu numai legat de refugiaţi, ci de tot ceea ce înseamnă consecinţele unui război în apropiere. Faptul că, la un moment dat, ţărişoara noastră s-a umplut de refugiaţii ce fugeau cu teamă din faţa războiului, desigur că ne-a impresionat şi ne-a obligat să ne mobilizăm. Despre asta am mai vorbit şi chiar redacţia dumneavoastră a scris mai multe. Poate vă amintiţi, vă spuneam atunci că noi, ca Biserică, nu îi vom părăsi niciodată pe aceşti fraţi ai noştri şi că vom rămâne până la capăt alături de ei. Şi aceasta o facem, dar repet, nu este deloc uşor. Pe de altă parte sper, împreună cu toată Dieceza, ca războiul să se termine cât mai curând şi prietenii noştri, refugiaţii din Ucraina, să se poată întoarce acasă, pentru că viaţa devine din ce în ce mai grea, atât pentru ei cât şi pentru noi.
– Cu ce rugăciune vă îndreptaţi paşii credinţei către 2023?
– Pentru multe am avea a-i mulţumi lui Dumnezeu la sfârşitul acestui an şi multe am avea şi a-i cere în rugăciune pentru viitor, dar cred că cea mai potrivită rugăciune pentru anul pe care-l vom începe în curând sunt cuvintele cântării îngereşti din noaptea Naşterii Mântuitorului: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care El îi iubeşte!” Pentru a-i putea aduce mărire avem nevoie de pace şi bună înţelegere, de armonie şi respect, de iubire şi bunătate. De aceea, unindu-ne glasurile noastre cu cele ale îngerilor, nu doar de Crăciun, ci şi în fiecare zi, aceste daruri le implorăm de la Preasfânta Treime prin mijlocirea preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, patroana Diecezei de Chişinău, a sfântului Iosif, patronul Bisericii universale, şi a tuturor sfinţilor.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 488, Ultimul acces: 2026-09-19 23:54:24