800 de copii au primit daruri de la Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului[2022-12-24]de Ştefana TotorceaCentrul de Consiliere şi Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului, care oferă sprijin pentru femei însărcinate şi familii în situaţii de vulnerabilitate, a distribuit luna aceasta 800 de pachete cu daruri pentru copii. Copiii, proveniţi din medii defavorizate, au primit alimente, pachete cu cărţi de poveşti, dulciuri, jucării, obiecte vestimentare şi încălţăminte. Proiectul social – filantropic, intitulat „Milostenie creştină în suflet de copil!”, a ajuns anul acesta la a doua ediţie şi a fost derulat în parteneriat cu Şcoala „Take Ionescu” din Râmnicu-Vâlcea. Proiectul şi-a propus să ajute copiii să petreacă sărbătorile Naşterii Domnului într-o stare de bucurie şi linişte sufletească. Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit daruri pentru 800 de copii din familii numeroase în perioada 5-19 decembrie 2022. Foto: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” „Sperăm ca bucuria Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului să îşi găsească loc şi în sufletul acestor copii minunaţi aflaţi sub povara greutăţilor de la o vârstă atât de fragedă, fie din neputinţa singurătăţii, fie din lipsa celor necesare pentru un trai decent”, a declarat Viorica Adriana Iancu, Consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului. Ea a adăugat că, în ciuda greutăţilor, aceşti copii „au multă lumină pe chip şi credinţă în ajutorul lui Dumnezeu”. „Am plecat de la ei încărcaţi cu emoţie şi bucurie, având mulţumirea că, prin implicarea Bisericii, multe persoane aflate în situaţii dificile găsesc alinare şi sprijin”, a mai spus coordonatoarea centrului pro-viaţă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit daruri pentru 800 de copii din familii numeroase în perioada 5-19 decembrie 2022. Foto: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” Ea e-a mulţumi t partenerilor care au susţinut proiectul. Acţiunea „a oferit elevilor ocazia de a face bine, de a înţelege faptul că valoarea unei fapte poate schimba vieţi”, a mai precizat Viorica Adriana Iancu. Centrul de Consiliere şi Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a fost inaugurat anul trecut, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului. Centrul sprijină mamele în criză de sarcină şi familiile numeroase. Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a oferit daruri pentru 800 de copii din familii numeroase în perioada 5-19 decembrie 2022. Foto: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu” Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu şi Doamna Maria Brâncoveanu, soţia sa, au avut împreună 11 copii. Poetul Ioan Alexandru şi Părintele Nicolae Tănase l-au ales pe domnitor, în 1990, ca ocrotitor spiritual al mişcării pe care au fondat-o, „Salvăm vieţi – Pro Vita Brâncoveanu”. Contact Centrul de Consiliere şi Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” Paraclisul Arhiepiscopal Bunavestire Scuarul Mircea cel Bătrân nr. 1, Râmnicu Vâlcea Tel.: 0734207681 Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 563, Ultimul acces: 2026-09-22 21:27:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1