Episcopul Vincenţiu îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Vincenţiu îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual

[2022-11-11]
de Diac. Iulian Dumitraşcu

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, îşi cinsteşte în 11 noiembrie ocrotitorul spiritual.
Sfântul Mucenic Vichentie era originar din Spania şi încă din tinereţe îi slujea lui Dumnezeu şi studia cărţile sfinte. Viaţa sfântului, aici.
Episcopul Vincenţiu s-a născut în 23 august 1954, în Bucureşti. A urmat cursurile învăţământului primar, gimnazial şi liceal în Bucureşti, obţinând diploma de bacalaureat la Liceul Matei Basarab. Între anii 1974-1978 a frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, la încheierea cărora, în anul 1978, a obţinut diploma de licenţiat în teologie.
În perioada 1978-1983, cu o întrerupere de şase luni, când a efectuat serviciul militar, a funcţionat în cadrul Editurii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti în calitate de corector şi secretar de editură, având ca responsabilitate şi pregătirea publicaţiilor care urmau să apară în limba engleză.
Între anii 1983-1990 a funcţionat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei şi a Arhiepiscopiei Craiovei, unde a desfăşurat activităţi în domeniul publicaţiilor mitropolitane şi eparhiale, precum şi al pregătirii altor cărţi, monografii şi lucrări de literatură teologică şi istorică.
Devine frate în obştea Mânăstirii Lainici, iar la l octombrie 1983 a fost tuns în monahism sub numele de Vincenţiu. A fost hirotonit ierodiacon în 26 octombrie 1983, iar de sărbătoarea Naşterii Domnului a aceluiaşi an 1983, a fost hirotonit ieromonah. Mitropolitul Nestor al Olteniei i-a acordat rangul de protosinghel, la data de 26 octombrie 1985, după care, la propunerea aceluiaşi înalt ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat la rangul de arhimandrit în 14 iunie 1987.
La data de 1 august 1990 a fost numit Superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan, precum şi reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.
În şedinţa Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea Patriarhului Teoctist, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieşteanul. A fost hirotonit arhiereu la praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal, de Patriarhul Teoctist, împreună cu alţi ierarhi din Sfântul Sinod.
De la data începerii activităţii în postul de Episcop-vicar patriarhal, prin decizie patriarhală, a desfăşurat activităţi de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod şi a unor sectoare din cadrul Administraţiei Patriarhale (Sectorul economic-financiar, Biroul Catedrala Mântuirii Neamului, Biroul de presă, Aşezămintele româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon) şi ale Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (Editură, Tipografie, Ateliere).
A fost întronizat în 28 iunie 2009 ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor. Preasfinţitul Părinte Vincenţiu este primul episcop întronizat în Catedrala Episcopală Înălţarea Domnului din Slobozia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 457, Ultimul acces: 2026-09-22 09:00:10