DNSC avertizeaza cu privire la inmultirea atacurilor de tip phishing si spear phishing propagate pe email sau platforme de mesagerie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

DNSC avertizează cu privire la înmulțirea atacurilor de tip phishing și spear phishing propagate pe email sau platforme de mesagerie

[2022-05-02]
de Andrei Ursulean

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a emis duminică un comunicat de presă prin care avertizează populația cu privire la înmulțirea și diversificarea atacurilor de tip phishing și spear phishing propagate pe email sau pe platformele de mesagerie.
„Se observă o diversificare a atacurilor prin utilizarea unor noi metode care vizează infectarea cu aplicații malware de tip ransomware a sistemelor informatice ale organizațiilor deja atacate prin DDoS. În acest context, tehnicile utilizate de atacatori includ spear phishing și spoofing”, au transmis reprezentanții instituției.
Directoratul Național de Securitate Cibernetice a avertizat că atacatorii transmit mesaje pe Email, SMS, WhatsApp, Signal, Telegram, Messenger, precum și pe alte platforme de mesagerie pentru a încerca să convingă potențialele victime să divulge informații confidențiale, date personale sau să efectueze acțiuni care permit preluarea controlului unor infrastructuri sau dispozitive informatice de către atacatori.
Potrivit instituției, există riscul ca atacatorii să falsifice inclusiv conturi de email sau conturi de utilizator falsificate ca aparținând unor instituții publice sau organizații cunoscute din România.
Astfel, DNSC recomandă prudență în cazul în care se recepționează mesaje cu următoarele caracteristici:
Sunt prezentate ca fiind solicitări urgente, inclusiv din partea autorităților;
Sunt ciudat formulate și apar ca provenind de la o sursă sau persoan㠄de încredere”;
Includ linkuri sau atașamente care nu au fost solicitate;
Cer furnizarea unor date cu caracter personal sau tehnice (parole, PIN, IP etc.).
DNSC colaborează activ cu administratorii site-urilor web afectate și cu instituțiile abilitate.
De asemenea, Directoratul Național de Securitate Cibernetică pune la dispoziție un ghid de securitate cibernetică, disponibil aici.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 465, Ultimul acces: 2026-04-17 05:02:09