IPS Irineu transmite urări de 8 Martie femeii creștine: La poarta inimii ei stă de strajă conștiința[2022-03-08]de Ștefana TotorceaCu ocazia zilei de 8 Martie, Arhiepiscopul Alba Iuliei a transmis un mesaj de felicitare pentru femeia creștină: La poarta inimii ei stă, drept strajă, conștiința, iar peste pragul inimii ei nu pășește decât datoria, scrie ierarhul. Făcându-se «mărturie de evlavie» (II Tim. 2, 10), femeia, prin calitățile ei specifice, poate să-i stimuleze pe cei din jur, încât aceștia să fie mai conștiincioși, mai ordonați și mai productivi, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, precizează Înaltpreasfințitul Părinte Irineu. El mai precizează că în femeia creștină se împletesc simfonic delicatețea feminină cu virtutea curajului și tendința spre contemplarea frumosului cu activitatea creatoare. În această zi dedicată femeilor, ne exprimăm afecțiunea noastră sinceră pentru aceste ființe minunate, adaugă părintele arhiepiscop. Totodată, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le facă parte de o viață liniștită, îmbibată cu parfumul suav al florilor de primăvară și secondată de ciripitul armonios al păsărelelor din crângul înmugurit. La mulți ani! Ziua de 8 Martie a fost inițial serbată ca Ziua Femeii în cercurile socialiste occidentale, apoi a devenit zi națională în Rusia Sovietică. Treptat, sărbătoarea s-a îndepărtat de originile ei ideologice și a ajuns să fie marcată în peste 100 de țări. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 594, Ultimul acces: 2026-09-19 01:41:18
|
Timp total: 0.06s...
[]:1