Un preot craiovean este nominalizat în finala Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială[2022-03-08]de Diac. Iulian DumitrașcuPărintele Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada din Craiova, a fost nominalizat în finala Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială. Gala va avea loc la Ateneul Român în data de 15 martie 2022. Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) organizează Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială ediția a VIII-a cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, a treia zi de marți din luna martie. Ediția din acest an va aduce în lumina reflectoarelor asistenții sociali sau personalitățile care s-au remarcat prin devotamentul față de profesie, precum și prin munca cu comunitățile și beneficiarii pe care îi deservesc în timpul uneia dintre cele mai obositoare și incerte perioade din istoria recentă, perioada pandemică 2020-2021, se precizează pe site-ul evenimentului. Asociația Vasiliada este o organizatie cu caracter creștin și social, neguvernamental, democratic, nonprofit, înființată în anul 2012, sub patronajul Mitropoliei Olteniei, este membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române și acreditată/licențiată ca furnizor privat de servicii sociale, formare profesională și servicii de consiliere profesională și mediere a muncii. Asociația Vasiliada a venit și în sprijinul refugiaților ucraineni prin organizarea de colecte de produse alimentare și igienico-sanitare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 613, Ultimul acces: 2026-09-19 03:42:16
|
Timp total: 0.03s...
[]:1