Doua biserici din Suceava sarbatoresc anul acesta 500 de ani de la sfintire. Au inceput evenimentele aniversare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Două biserici din Suceava sărbătoresc anul acesta 500 de ani de la sfințire. Au început evenimentele aniversare

[2022-03-04]
de Andrei Ursulean

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a organizat miercuri un prim eveniment din seria manifestărilor dedicate împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Gheorghe” a Catedralei Arhiepiscopale, precum și a Bisericii „Tuturor Sfinților” din Părhăuți.
Conferința intitulat㠄Istorie, cult, cultură, patrimoniu” a fost organizată în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
La eveniment au participat Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Prof. Adrian Cioroianu, Directorul Bibliotecii Naționale a României, Prof. Gheorghe Onișoru, Prof. Florin Pintescu, Decanul Facultății de Istorie și Geografie din Suceava și Prof. Gheorghe Onișoru de la Universitatea „Ștefan cel Mare”.
„Am avut plăcerea de a participa la acest colocviu numit ‹Istorie, cult, cultură, patrimoniu›, prilejuit de împlinirea celor 500 de ani de la sfințirea Mănăstirii Ioan cel Nou, care este unul dintre obiectivele de pe lista patrimoniului mondial UNESCO și este o mănăstire foarte importantă pentru cultura, pentru civilizația românească și pentru patrimoniu”, a declarat Prof. Andrei Cioroianu pentru Trinitas TV.
În continuare, Arhim. Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a vorbit despre necesitatea acestor manifestări și a pus accent asupra relației dintre cult și cultură.
„Acest eveniment ținut la Universitate, având ocrotitor pe Sfântul Ștefan cel Mare, ne arată legătura strânsă între cult și cultură, și anume că sufletul culturii este cultura sufletului”, a explicat Arhim. Serafim Grigoraș.
În cadrul evenimentului organizat în Aula Universității Ștefan cel Mare din Suceava, au fost lansate și trei cărți semnate de o parte dintre invitați.
Manifestările culturale prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la sfințirea ambelor lăcașuri de cult vor continua în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pe întreg parcursul anului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 478, Ultimul acces: 2026-04-20 11:37:30