Martirii închisorilor comuniste vor fi comemorați de Zilele Memorialului Gherla. Programul evenimentelor[2022-03-07]de Andrei UrsuleanMartirii închisorilor comuniste vor fi comemorați în cadrul Zilelor Memorialului Gherla, eveniment ce va avea loc, în perioada 9-12 martie, la Gherla, Sighet și Fântâna Albă. Vor avea loc slujbe de pomenire pentru martirii din temnițele comuniate, precum și alte evenimente culturale. Program Miercuri, 9 martie, Mitropolitul Andrei al Clujului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici de la Memorialul Gherla, urmată de slujba parastasului în cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei. Tot miercuri, va avea loc și lansarea CD-ului Paraclisul Sfinților 40 de Mucenici, cântate de Grupul psaltic Keramos al Memorialului Gherla. De asemenea, joi și vineri, 11 respectiv 12 martie, vor avea loc mai multe slujbe de pomenire la locurile de jertfă ale martirilor persecutați la Sighet și Fântâna Albă. Totodată, vor fi organizate vizite la punctele vamale pentru a le oferi refugiaților pachete cu turtă de mucenici făcuți în obștea așezământului monahal și câte o vorbă bună, precizează ieromonahul Grigorie Benea, starețul Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici. Evenimentele dedicate Zilelor Memorialului Gherla se vor încheia sâmbătă, 12 martie, printr-un moment artistic susținut de Grupul psaltic Keramos. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 760, Ultimul acces: 2026-04-14 22:23:49
|
Timp total: 0,42s...
[]:1