Campania Adevărul despre Mitropolia Basarabiei a dedicat un episod Cimitirului și Mănăstirii de la Țiganca[2022-02-23]de Ștefana TotorceaCampania Adevărul despre Mitropolia Basarabiei trei decenii de la reactivare la TVR Moldova a dedicat un episod Cimitirului Eroilor de la Țiganca, Republica Moldova, și mănăstirii care se construiește în vecinătatea lui. La Țiganca este cimitirul de onoare al eroilor români care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupație sovietică (1941). În cimitir au fost înhumați peste o mie de eroi români din cei 22.000 de morți, răniți și dispăruți în Bătălia de la Capul de Pod Țiganca. A fost una dintre cele mai crâncene lupte. Vasile Burduja, parohul Bisericii Toți Sfinții Români dintr-o localitate vecină, Cania, a povestit pentru TVR Moldova că, după 1944, când zona a fost ocupată din nou de sovietici, toate crucile au fost devastate, o parte au fost aruncate în Prut, iar majoritatea au fost folosite la temelia bazei de achiziționare a cerealeleor de la Cania. Pe locul cimitirului s-au construit ferme zootehnice, iar cimitirul de la Țiganca a zăcut în paragină și uitare. Abia în 2005, după lungi demersuri, a fost inițiat proiectul de reconstrucție a Cimitirului de Onoare Românesc de către Oficiul Național pentru Cultul Eroilor din România. Au fost reamenajate cele nouă gropi comune, s-au ridicat 142 de cruci și 11 plăci din marmură pe care sunt scrise numele ostașilor români. Părintele Vasile Burduja a fost implicat în acțiunea de reamenajare a cimitirului. El povestește că la reinaugurarea din 2006 au participat peste 3.000 de basarabeni, cărora li s-a alăturat Regele Mihai I. N-am mai călcat pe acest pământ de la 1941. Acest eveniment îmi răscolește sufletul, a spus atunci Majestatea Sa. Sursa foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud Slujba de pomenire a fost oficiată atunci de un sobor de preoți, condus de Mitropolitul Basarabiei, Î.P.S. Petru și Episcopul Dunării de Jos, P.S. Casian. În mai 2014 au mai fost aduse și înhumate osemintele altor 81 de ostași, originari din Ștefan-Vodă și Râșcani. Osemintele lor au stat 10 ani într-un hangar din Chișinău, povestește preotul Vasile Burduja. Acum, în cimitirul de onoare de la Țiganca, sunt înhumați 1101 ostași români. În fiecare an, de ziua Înălțării Domnului, în care se marchează și Ziua Eroilor, la cimitir au loc procesiuni speciale de pomenire a eroilor români jertfiți în anul 1941. Viața duhovnicească de la Țiganca a început să se anime în 2018, la inițiativa Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Locul devine din ce în ce mai cunoscut și vizitat de credincioși. S-a format deja și o frumoasă comunitate care participă la viața mănăstirii. E o lucrare frumoasă, o provocare pentru noi toți și nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta să ducem la bun sfârșit această lucrare pentru că o mănăstire presupune multă smerenie, multă dragoste și mai ales, multă jertfă, a declarat părintele episcop. Preasfințitul părinte Veniamin și noi deasemenea, ne dorim ca această mănăstire să fie o candelă vie, o candelă nestinsă atât pentru pentru eroii martiri care s-au jertfit aici, cât și pentru credincioșii din această zonă, a adăugat și Părintele Ieromonah Serafim Codați, egumenul sfântului așezământ. La mănăstire se va construi un paraclis, muzeu, ateliere, sală de conferințe, bibliotecă și alte dependințe. Anul trecut, TVR Moldova și Radio România Chișinău, în parteneriat cu Asociatia de Dezvoltare pentru România, Asociația Tighina, Asociația Europeană de Strategii Politice Nicolae Costin, au lansat campania de strângere de fonduri pentru ridicarea Mănăstirii Eroilor Români de la Țiganca. Donează Beneficiar: Mănăstirea Eroilor Români cu hramul Înălțarea Domnului Cod fiscal: 1016620006909 Banca: BC Moldova Agroindbank S.A., sucursala Cantemir Cod swift: AGRNMD2X712 Cont MDL (Cod IBAN): MD16AG000000022514123505 Cont RON (Cod IBAN): MD59AG000000022514123507 Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 515, Ultimul acces: 2026-05-29 00:02:30
|
Timp total: 0,31s...
[1]:1