Festivalul de Muzica Bizantina de la Iasi anunta o noua editie online a Concursului de Muzica Psaltica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași anunță o nouă ediție online a Concursului de Muzică Psaltică

[2022-02-22]
de Andrei Ursulean

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași (IBMF) organizează, în perioada 28 februarie – 27 iunie, cea de a doua ediție a Concursului Online de Muzică Psaltică pentru Soliști și Grupuri. Tema cântărilor psaltice ale acestei ediții este „Isihasm și psalmodie. 300 de ani de la nașterea Sf. Cuv. Paisie de la Neamț”.
Concursul Online de Muzică Psaltică se va desfășura în trei sesiuni succesive, la care se adaugă o etapă finală. În procesul de jurizare va fi implicat și publicul din mediul online, care, după ce va asculta videoclipurile publicate pe pagina de Facebook a Festivalului va putea vota psaltul / grupul preferat.
Câștigătorii vor cânta în cadrul celei de a cincea ediții a Festivalului de Muzică Bizantină din Iași, ce va avea loc în perioada 7-11 septembrie 2022.
Metodologia concursului prevede trei categorii de concurs:
Categoria A Soliști: elevi psalți din învățământul preuniversitar / psalți numai cu studii preuniversitare
Categoria B Soliști: studenți psalți / absolvenți psalți cu studii universitare
Categoria C: grupuri psaltice
Calendarul primei sesiuni
28 februarie – 17 martie: înscrieri online pentru concurs. Candidații vor trimite, la adresa de email: iasibizantin@gmail.com, următoarele: formularul de înscriere tip (vezi pe site-ul IBMF http://www.ibmf.ro/ro), clipul audio-video pentru concurs și partitura corespunzătoare (în format pdf). Pentru fișierele de până în 2 GB se poate folosi we transfer (https://wetransfer.com/).
21 – 22 martie: jurizarea, desemnarea și anunțarea premiilor I, II și III pentru fiecare categorie.
25 martie – 21 aprilie: difuzarea graduală a videoclipurilor câștigătoare pe pagina de Facebook a IBMF
Publicul este invitat să intre pe pagina de Facebook a IBMF și să identifice solistul preferat din fiecare categorie, în vederea votului pentru premiul cel mare.
Programul complet al Concursului de Muzică Psaltică pentru Soliști și Grupuri poate fi găsit pe pagina oficială a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 542, Ultimul acces: 2026-05-24 21:24:38