Papa Francisc a vizitat Ambasada Rusiei pe lângă Vatican[2022-02-25]Papa FranciscPapa Francisc a vizitat, în dimineața zilei de vineri, 25 februarie 2022, Ambasada Rusiei pe lângă Sfântul Scaun, potrivit Biroului de Presă al Vaticanului. Acesta a declarat în 25 februarie că Sfântul Părinte a mers la Ambasadă pentru a-și arăta îngrijorarea în fața războiului. Vizita a durat puțin peste o jumătate de oră. Ambasada Rusiei pe lângă Sfântul Scaun se află pe Via della Conciliazione, strada largă care duce spre Bazilica San Pietro. În 23 februarie, cu o zi înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, Papa Francisc a chemat la o zi de post și rugăciune pentru pace în Miercurea Cenușii, 2 martie. Exprimându-și, în cadrul audienței sale generale din Aula Paul al VI-lea, marea tristețe pentru înrăutățirea situației din Ucraina, Papa Francisc le-a cerut liderilor politici ai lumii să își facă o serioasă examinarea a conștiinței înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este a doua zi mondială de rugăciune pentru Ucraina pe care Papa Francisc a convocat-o de când criza a început escaladeze în 2022, prezidând-o pe prima în luna ianuarie. Aleksandr Avdeyev, ambasadorul Rusiei la Sfântul Scaun, a spus săptămâna trecută că Papa Francisc s-ar putea întâlni cu capul Bisericii Ortodoxe Ruse în luna iunie sau iulie. Agenția rusă de știri Tass a declarat că Avdeyev a spus aceasta în 18 februarie 2022, la o conferință ruso-italiană din Genova. Pregătirile pentru a doua întâlnire dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill sunt în desfășurare acum, a fost citat el ca spunând. Locul nu a fost ales încă. Papa Francisc s-a întâlnit cu Patriarhul Kirill pe Aeroportul din Havana, Cuba, în 12 februarie 2016, în prima întâlnire dintre un Papă și un Patriarh al Moscovei. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 576, Ultimul acces: 2026-04-18 17:52:22
|
Timp total: 0,44s...
[]:1