Episcopul Veniamin a sfințit piatra de temelie a noii biserici din comuna basarabeană Gotești[2022-02-17]de Iulian DumitrașcuÎn comuna basarabeană Gotești se va construi o nouă biserică, ce va avea hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Slujba de sfințire a pietrei de temelie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți la eveniment despre importanța construirii unui lăcaș de cult. Biserica este Casa lui Dumnezeu, anticamera Împărăției Cerurilor, locul cel mai sfânt de pe pământ. Atunci când ea se zidește, este jertfa noastră adusă lui Dumnezeu, dar după ce ea se sfințește, devine darul lui Dumnezeu făcut oamenilor. De aceea, noi avem o șansă istorică ca prin participarea, dărnicia și dragostea noastră să contribuim la înălțarea unei biserici, să devenim ctitori și binefăcători și să ne înveșnicim numele noastre, a precizat Părintele Episcop Veniamin. Alături de PS Veniamin, la slujba de așezare a pietrei de temelie a slujit și Părintele Constantin Necula, Prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și centrale, binefăcători, credincioși din localitate și diaspora. Din anul 2018, de la întronizarea Episcopului Veniamin, în Episcopia Basarabiei de Sud au început lucrările de construcție pentru 15 noi biserici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 538, Ultimul acces: 2026-04-23 01:03:17
|
Timp total: 0,4s...
[]:1