Sfântul Grigorie Teologul ne cheamă să tindem mereu spre înălţime, spune PS Benedict Bistriţeanul[2022-01-26]de Iulian Dumitraşcu„Sfântul Ierarh Grigorie Teologul ne cheamă la înălţime, pentru că la Biserică niciodată nu se coboară, ci tot timpul se urcă”, a spus marţi Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. El a slujit în 25 ianuarie, ziua de cinstire a Sfântului Grigorie Teologul, la biserica din filia Muntele Săcelului – Moara de Pădure – Frăsinet, judeţul Cluj. Cuvântul adresat credincioşilor a avut ca temă principală viaţa şi virtuţile sfântului amintit. „Sfântul Grigorie Teologul, prin ceea ce a însemnat el în istoria Bisericii noastre, este o chemare vădită înspre această urcare la înălţime, pentru că el este minte luminată, minte plină de Dumnezeu”. „În acelaşi timp, este gură care cuvântează din cuvântul lui Dumnezeu şi-l împărtăşeşte pe acesta celor din jurul său şi nouă, după atâta vreme, generaţii după generaţii, în aşa fel încât să ni-L facă aproape pe Dumnezeu. De aceea se numeşte şi Teologul, cel care gândeşte şi cuvântează despre Dumnezeu”, a precizat Preasfinţia Sa. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenţilor din Campusul Universitar Haşdeu, dirijat de Doina Costin. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 829, Ultimul acces: 2026-06-24 15:52:43
|
Timp total: 0.1s...
[]:1