Prof. Otilia Bălaş a trecut la Domnul[2022-01-23]Cu tristeţe în suflet, vă anunţăm că în seara zilei de astăzi, sâmbătă, 22 ianuarie 2022, doamna Otilia Bălaş a trecut la Domnul. A fost o neobosită lucrătoare în via Domnului, activând în Eparhia de Oradea şi în întreaga Biserică Catolică din România, ani de-a rândul, cu o dragoste şi dăruire extraordinară, fiind preşedinta Reuniunii Mariane din Eparhia de Oradea pentru mult timp.Eparhia de Oradea, împreună cu păstorul său Preasfinţia Sa Virgil Bercea, preoţii, persoanele consacrate, membrii Reuniunii Mariane, precum şi toţi credincioşii care au cunoscut-o, se roagă pentru sufletul adormitei serve a lui Dumnezeu, Otilia. Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru marele dar al prezenţei Doamnei Otilia printre noi, Îl rugăm să-i facă parte cu drepţii şi să o primească în Împărăţia Sa. Veşnica ei pomenire! * * * Câteva date biografice ale prof. Otilia Bălaş: La 16 iunie 1930 s-a născut la Satu Mare în casa bunicilor dinspre tată. Tatăl său, Soran Augustin, era preot greco-catolic în comuna Moişeni din Ţara Oaşului. Mama ei, Virginia, a fost casnică. Tatăl ei a fost preot şi în comunele Benesat din apropierea oraşului Baia Mare, apoi la Certeze-Oaş până la cedarea Ardealului de Nord (1940). A crescut în preajma bisericii, în şoapte şi cântec de rugăciune, în lumina „Mănăstirii Bixad”, unde era la toate pelerinajele; tatăl îi era chemat pentru mărturisiri, călugării neputând face faţă miilor de pelerini. În 1940 a trecut în Eparhia de Lugoj, tatăl ei fiind numit preot în comuna Liebling din judeţul Timiş – Torontal. În 1946 a devenit membră a Reuniunii Mariane „Imaculata Concepţie”, prin binecuvântarea ÎPS Valeriu Traian Frenţiu (era în clasa a IV-a, astăzi clasa a VIII-a). În 1950 a devenit studentă la „Facultatea de Filologie”, secţia „Limba şi Literatura română” a Universităţii din Cluj, pe care a terminat-o în 1954. Atunci s-a căsătorit cu Eugen Bălaş, medic la Marghita, fiu de preot greco-catolic, absolvent al Liceului „Sfântul Vasile” din Blaj. A intrat în învăţământ, profesoară la Liceul din Marghita. În 1956 s-a stabilit la Oradea, unde a fost profesoară la Liceul „Mihai Eminescu”, „Liceul Teoretic Nr. 5”, „Liceul Teoretic Nr.2”, „Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan”, de unde s-a pensionat, şi la ,,Liceul Greco Catolic” înfiinţat după 1989. Împreună cu soţul Eugen au doi copii, Marius şi Dan Bălaş; trei nepoate şi cinci strănepoţi. (Biroul de presă al Eparhiei de Oradea) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 848, Ultimul acces: 2026-06-24 17:47:47
|
Timp total: 0.12s...
[]:1