Construcţia unui schit pe locul unde a sihăstrit Părintele Cleopa Ilie, proiect prioritar în 2022, la Suceava[2022-01-23]de Sorin IoniţeÎnceperea lucrărilor de construcţie a unui schit la Vadu Negrilesei din Munţii Stânişoarei, în apropierea locului unde a sihăstrit părintele arhimandrit Cleopa Ilie se află pe lista proiectelor prioritare în 2022 ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Având în vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face demersuri pentru canonizarea marelui duhovnic în anul 2025, Eparhia intenţionează să închine viitorul aşezământ monahal părintelui Cleopa. Proiectele viitoare au fost discutate în şedinţa anuală de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, sâmbătă, 22 ianuarie 2022. Se mai urmăreşte demararea unui program de burse la nivelul Arhiepiscopiei şi lansarea unei platforme digitale prin intermediul căreia să fie puse la dispoziţie resurse utile, necesare pentru îmbunătăţirea activităţii didactice la disciplina religie. De asemenea, se doreşte realizarea unor publicaţii de prezentare a parohiilor, mănăstirilor şi schiturilor, în formatele pliant, broşură şi album, şi a unui site de prezentare a acestora, precum şi organizarea taberelor tematice în cadrul cărora se vor desfăşura ateliere biblice şi catehetice. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor mai are în atenţie dezvoltarea reţelei de îngrijire la domiciliu la nivelul fiecărui oraş din judeţul Suceava, precum şi înfiinţarea unei asociaţii având drept obiective incluziunea socială, egalitatea de şanse şi combaterea violenţei în familie. Totodată, o prioritate pentru anul acesta reprezintă şi demararea Proiectului de Reabilitare şi Consolidare a Mănăstirii „Sfântul Ioan Cel Nou”, dar şi continuarea construirii Centrului Eparhial „Dositei Episcopul”, şi a sediului administrativ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava. Nu în ultimul rând, se intenţionează realizarea unei racle noi pentru moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, lucrată în Atelierele Patriarhiei Române, şi pregătirea aniversării a 500 de ani de la sfinţirea ansamblului monastic „Sfântul Ioan cel Nou” (6 noiembrie 1522). La şedinţă au fost prezentate şi rapoartele de activitate pe anul 2022. Vezi mai multe detalii pe site-ul oficial al Eparhiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 843, Ultimul acces: 2026-06-24 16:58:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1