Vizita la Chişinău a Nunţiului Apostolic pentru Republica Moldova[2022-01-25]Mons. Miguel Maury Buenděa, Nunţiul Apostolic pentru România şi Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti, a vizitat recent Chişinăul, însoţit de consilierul său, Mons. Mario Codamo. Vizita, care a durat aproape trei zile, a fost o oportunitate de a discuta o serie de probleme cu Episcopul Anton Coşa, având în vedere absenţa îndelungată a reprezentantului diplomatic al Sfântului Scaun din cauza pandemiei.Momentul cel mai important al acestei vizite a fost concelebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala „Providenţa Divină”, cu ocazia „Duminicii Cuvântului lui Dumnezeu”, dorită de Papa Francisc pentru a exalta centralitatea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa Bisericii. La începutul liturghiei, PS Anton Coşa l-a salutat pe Nunţiu, mulţumindu-i pentru darul vizitei sale, dar şi pentru prezenţa pentru prima dată la Chişinău a consilierului Nunţiaturii: „Vă salut fratern la începutul acestei celebrări euharistice, şi împreună cu Dvs îl salut şi îi urez bun venit şi Mons. Mario Codamo, consilier în cadrul Nunţiaturii, care pentru prima dată se întâlneşte cu această comunitate. Prezenţa Dvs este întotdeauna un dar binevenit, pentru că ne aduceţi cuvântul Papei Francisc şi daţi şi mai multă forţă comuniunii ecleziale pe care dorim să o reînnoim încă o dată prin prezenţa Dvs.” Episcopul a amintit, de asemenea, că Mons. Mario Codamo părăseşte Nunţiatura de la Bucureşti, fiind chemat să preia o nouă misiune diplomatică. În cadrul predicii sale, Mons. Miguel Maury Buenděa a salutat credincioşii prezenţi la celebrare şi a mulţumit Episcopului: „Sunt cu adevărat fericit să prezidez Euharistia de astăzi în această catedrală din Chişinău, dedicată Providenţei Divine; îl salut cordial pe Mons. Anton Coşa pentru primirea fraternă, precum şi pe preoţii concelebranţi şi pe voi toţi cei adunaţi aici.” La celebrare au participat câţiva preoţi din Dieceză, precum şi ambasadorii Italiei şi Republicii Polone. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 918, Ultimul acces: 2026-06-24 17:04:46
|
Timp total: 0.09s...
[]:1