Papa Francisc: Sfântul Iosif, omul care „visează”[2022-01-26]Audienţa generală de miercuri„În Biblie, ca şi în culturile popoarelor antice, visele erau considerate un mijloc prin care se revela Dumnezeu”, a amintit Papa Francisc la cateheza generală de miercuri, 26 ianuarie 2022. Şi a continuat: „Visul simbolizează viaţa spirituală a fiecăruia dintre noi, acel spaţiu interior, pe care fiecare este chemat să îl cultive şi să îl păzească, unde Dumnezeu se manifestă şi adesea ne vorbeşte.” Pontiful a continuat seria de cateheze dedicate Sf. Iosif, astăzi vorbind despre acesta „ca om care visează”. Următorul lucru subliniat de Sfântul Părinte în cateheza sa a fost faptul că înlăuntrul nostru nu există doar glasul lui Dumnezeu, ci atâtea alte glasuri. „De exemplu, glasurile fricilor noastre, glasurile experienţelor trecute, glasurile speranţelor; şi există şi glasul celui rău care vrea să ne înşele şi să ne încurce. Aşadar, este important să reuşim să recunoaştem glasul lui Dumnezeu în mijlocul atâtor alte glasuri. Iosif demonstrează că ştie să cultive tăcerea necesară şi, mai ales, să ia deciziile corecte în faţa Cuvântului pe care Domnul i-l adresează în interior. Ne va face bine să reluăm astăzi cele patru vise prezentate în Evanghelie şi care îl au pe el ca protagonist, pentru a înţelege cum să stăm în faţa revelaţiei lui Dumnezeu.” Drept urmare, o bună parte din cateheză Papa a dedicat-o tocmai rememorării celor patru vise ale Sf. Iosif. După momentul de recapitulare, a îndemnat credincioşii să recurgă a Sf. Iosif, care poate să ne ajute să ne deschidem „la dialogul cu Dumnezeu, pentru a regăsi lumină, forţă şi pace”. După ce a enumerat diverse încercări pe care părinţii le au cu copiii, a spus: „Nu vă înspăimântaţi. Da, există durere. Multă. Dar gândiţi-vă cum a rezolvat Iosif problemele şi cereţi-i lui Iosif să vă ajute. A nu condamna niciodată un copil. Mă cuprinde un sentiment de compasiune – aşa simţeam în Buenos Aires – când mergeam în autobuz şi treceam prin faţa puşcăriei: era coada de persoane care trebuiau să intre pentru a-i vizita pe deţinuţi. Şi erau mame acolo, care îmi provocau atâta compasiune: în faţa problemei unui copil care a greşit, este închis, nu îl lăsau singur, se expuneau şi îl însoţeau. Acest curaj; curaj de tată şi de mamă care îi însoţesc pe copii mereu, mereu.” Ca la toate celelalte cateheze din această serie, şi acum Pontiful a încheiat cu o rugăciune: „Sfinte Iosif, tu eşti omul care visează, învaţă-ne să recuperăm viaţa spirituală ca locul interior în care Dumnezeu se manifestă şi ne mântuieşte. Elimină din noi gândul că rugăciunea este inutilă; ajută pe fiecare dintre noi să corespundem la ceea ce Domnul ne indică. Fie ca raţionamentele noastre să fie iradiate de lumina Duhului, inima noastră să fie încurajate de forţa Sa şi fricile noastre să fie salvate de milostivirea Sa. Amin.” După cateheză s-a rugat cu cei prezenţi pentru Ucraina: „Şi acum, cu Tatăl Nostru, vă invit să ne rugăm pentru pacea în Ucraina, şi să facem asta des în cursul acestei zile: să cerem cu insistenţă Domnului ca acea ţară să poată vedea înflorind fraternitatea şi să depăşească răni, frici şi diviziuni. Am vorbit despre holocaust. Dar gândiţi-vă că [în Ucraina] peste cinci milioane au fost eliminaţi în timpul ultimului război. Este un popor suferind; a suferit foamea, a suferit atâtea cruzimi şi merită pacea. Rugăciunile şi invocaţiile care se înalţă astăzi până la cer să atingă minţile şi inimile responsabililor de pe pământ, pentru a face să prevaleze dialogul şi binele tuturor să fie pus înaintea intereselor de parte. Vă rog, să nu mai fie niciodată războiul. Să ne rugăm pentru pace cu Tatăl Nostru: este rugăciunea copiilor care se adresează aceluiaşi Tată, este rugăciunea care ne face fraţi, este rugăciunea fraţilor care imploră reconciliere şi înţelegere.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 809, Ultimul acces: 2026-06-24 18:27:57
|
Timp total: 0.05s...
[]:1