SRUC Iaşi 2022: Prima zi, la Seminarul Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

SRUC Iaşi 2022: Prima zi, la Seminarul Mare

[2022-01-19]
Marţi, 18 ianuarie 2022, a început şi în Iaşi, ca şi în întreaga emisferă nordică creştină a lunii, săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Primul moment de rugăciune a avut loc la ora 17.00 în capela Seminarului Mare din Iaşi, fiind prezidat de PS Iosif Păuleţ, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Un astfel de moment poate părea ca o picătură de apă într-un ocean, însă este un semn pe care ni-l dă Dumnezeu că unitatea pe care o implorăm este lucrarea Duhului, iar primul lucru ce trebuie să fie cerut nu este o minune peste noapte, ci împlinirea voinţei lui Dumnezeu, aşa cum ne-am rugat împreună în rugăciunea Tatăl nostru.

Momentul de rugăciune a început sub semnul stelei de la Betleem ce i-a călăuzit pe magi, pentru ca steaua ce l-a arătat pe Cuvântul întrupat să ne conducă şi pe noi, asemenea magilor, din toate colţurile pământului către unicul Cristos. Iar acest Cristos ne vorbeşte, tocmai de aceea în cadrul acestei celebrări speciale am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu care ne vorbeşte tuturor. Lecturile au fost luate din Cartea profetului Zaharia, Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei şi din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan. Iar tălmăcirea acestui cuvânt ne-a fost oferită de pr. Iosif Antili, responsabil al Oficiului pentru Ecumenism în Dieceza Romano-Catolică de Iaşi.
Profetul Zaharia, ne spunea părintele în cuvântul de învăţătură, în încercarea lui de a-i aduna pe iudei spre restaurarea templului şi a cultului, ne oferă perspectiva pe care trebuie să o dobândim în restaurarea unităţii creştinilor. Este vorba despre o atitudine fermă de deschidere în faţa Duhului care suflă unde vrea şi care realizează planurile Domnului. Nu noi suntem cei care reuşim refacerea unităţii, ci Duhul Domnului, iar noi trebuie să ne conformăm acestui Duh. Această conformare trebuie să comporte concreteţe: să recunoaştem că „păcatul separării” stă în greşelile noastre, în răutatea cu care îl privim pe celălalt; să ştim să privim în „grădina vecinului” şi să recunoaştem seminţele pe care Duhul le sădeşte în curtea fraţilor noştri creştini necatolici. Dacă am înţelege unitatea nu ca pe o sferă uniformă, ci ca un poliedru alcătuit din laturi diferite, am putea vedea că Dumnezeu ne cheamă pe toţi la ieslea întrupării Sale cu frumuseţea diversităţii de daruri. Aşadar, dacă vrem să lucrăm alături de Duhul la refacerea unităţii înseamnă să începem să învăţăm să îl privim pe celălalt şi să apreciem lucrarea Duhului Sfânt în toţi.
Am continuat rugăciunea spre comuniune, mai ales prin recitarea Crezului niceno-constantinopolitan şi a rugăciunii Tatăl nostru. Înainte de binecuvântarea finală, PS Iosif Păuleţ ne-a oferit un îndemn: lucrarea unităţii nu se poate opri aici, ci această rugăciune trebuie să continue neîncetat. Să învăţăm de la Duhul şi să ne rugăm să se facă voinţa Tatălui. (Ciprian Fechetă pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 783, Ultimul acces: 2026-06-24 17:56:48