SRUC Iaşi 2022: A doua zi, la Seminarul „Don Orione” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

SRUC Iaşi 2022: A doua zi, la Seminarul „Don Orione”

[2022-01-20]
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi a continuat miercuri, 19 ianuarie 2022, în capela Seminarului „Don Orione”, unde, la ora 17.00, s-a desfăşurat celebrarea prezidată de PS Iosif Păuleţ. Au participat persoane consacrate şi credincioşi veniţi din diferite zone ale Iaşului. Momentul de rugăciune a început cu cântecul „Lumea-ntreagă”, un cântec reprezentativ pentru specificul Octavei, care a fost urmat de rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt, un cântec de laudă, „Sfinte Dumnezeule” şi rugăciunea de reconciliere.

Cuvântul de învăţătură a fost oferit de către părintele Eugen Robu, care ne-a făcut să pătrundem mai adânc în fragmentul evanghelic propus din Evanghelia redactată de Sfântul Matei (20,20-28). Fragmentul o prezintă pe mama fiilor lui Zebedeu care îi cere lui Isus ca fiii ei să stea unul la dreapta şi unul la stânga lui Isus, în împărăţia Sa. Părintele ne-a atras atenţia asupra faptului că lumea de astăzi doreşte celebritatea, faima lumii acesteia, însă doar cu ajutorul umilinţei vom putea deveni „mari”. Această sete de celebritate vine din faptul că suntem departe de Isus, dacă am fi alături de el nu am mai avea nevoie de a căuta superioritatea faţă de ceilalţi.
După omilie a urmat recitarea Crezului, rugăciunea universală şi recitarea rugăciunii „Tatăl nostru”, care stă la baza rugăciunii tuturor creştinilor. În cele din urmă toţi şi-au oferit semnul iubirii frăţeşti şi al păcii. În încheiere, pr. Alessandro Lembo FDP, a mulţumit Preasfinţiei Sale Episcop Iosif Păuleţ, predicatorului, pr. Eugen Robu, pentru profunzimea celor spuse în omilie, celorlalţi preoţi din altar, precum şi tuturor credincioşilor şi persoanelor consacrate prezente. Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi, va avea loc joi, 20 ianuarie, la ora 17.00, în biserica „Sfântul Pius din Pietrelcina”, Valea Lupului. (Eduard Bereşoae, seminarist, pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1536, Ultimul acces: 2026-06-24 18:12:49