© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.06s...
ROSS DOUTHAT: DESPRE DURERE SI SUFERINTA (II)[2022-01-20][]Continuam astazi a doua parte a recenziei cartii lui Ross Douthat, The Deep Places, care ar putea fi tradusă în limba română ca “Adâncurile”. [Vă oferim o recenzie în engleză: https://www.nytimes.com/.../the-deep-places-ross-douthat...Durerile lui Douthat din ultimii 5 ani i-au făcut bine, zice el. I-au perfectat personalitatea. I-au modelat cariera. I-au plasat înainte ochilor adevăratele priorităţi ale vieţii. La 42 de ani, câţi are acum, Douthat este un om de succes incontestabil. A fost un om de succes de mai mulţi ani, educându-se în şcolile prestigioase ale Americii, iar apoi ajungând jurnalist şi editorialist pentru New York Times. A scris mai multe cărţi care au fost bine primite şi vândute în multe exemplare. A influenţat şi încă influenţează gândirea unei mulţimi de oameni. E conservator, creştin, participant fidel la liturghiile săptămânale catolice, şi din tinereţe merge la “confession” cu stricteţe şi regularitate. Fidel soţiei şi copiilor lui. Fidel lui Dumnezeu şi tradiţiei catolice. Scriitor cu o peniţă ascuţită. Ultima lui carte, the Decadent Society / Societatea decadentă, am recenzat-o acum doi ani în limba română. Este o carte în care face o analiză profundă şi critică a declinului moral al Occidentului, dar şi al creştinismului. În final, Societatea decadentă propune creştinismul ca unica alternativă viabilă pentru salvarea umanităţii. Un Naaman al zilelor noastre Om de succes, Douthat călătorea uimitor de mult în toată lumea, la diferite conferinţe pentru a ţine prelegeri în marile universităţi ale lumii, la conferinţe internaţionale. Era invidia multor jurnalişti. Viaţa lui se mişca într-un ritm rapid. Călătorea, spune el, la marile “Babiloane / Babylons” ale lumii contemporane. Îşi făcea simţită prezenţa. Şi totuşi, acest tânăr intelectual, creştin, care a cunoscut o ascensiune rapidă în viaţa profesională, trece, la anii de mijloc ai vieţii prin încercările şi durerile lui Iov. Singurul lucru care nu i-a fost luat a fost familia. În anii durerii i s-au născut 2 copii, iar căsătoria i s-a întărit. Dar a intrat şi în datorii financiare mari pentru a-şi putea întreţine familia şi acoperi multele cheltuieli medicale. Ascensiunea acestui creştin într-un fel neprihănit, descendent al unor generaţii de oameni temători de Dumnezeu, a fost stopată brusc în 2016, când s-a îmbolnăvit de Lyme disease. Metaforic, el defineşte boala Lyme ca pe o boală care nu te ucide, dar care te face să doreşti să mori din cauza durerilor. (“Lyme doesn’t kill you. It just makes you wish that you were dead / Boala Lyme nu te ucide. Doar te face să-ţi doreşti sa fi mort ...”) (Pagina 191) Suferinţa şi auto-analiza: Ross Douthat se dezvăluie În anii durerii Douthat şi-a făcut o auto-analiză la niveluri multiple, inclusiv la nivel spiritual. Şi-a dat seama în anii durerii că era un creştin mai mult de tip intelectual şi mai puţin un creştin care îşi trăia viaţa prin credinţă. “I was religious in an intellectual sense / am fost religios dintr-o perspectivă intelectuală” scrie el. (Pagina 25) Declinul sănătăţii i-a fost “speep / vertiginos”. Era frustrat că medicii nu îi puteau diagnostica boala. Unii medici îi spuneau că boala lui este mintală ori generată de factorii psihici. Alţii îi spuneau că suferă de o boală care nu există: “you have an illness that does not exist”. (Pagina 50) Fără posibilitatea de a i se face o diagnoză corectă a bolii, Douthat începe o lungă bătălie împotriva durerii şi manifestărilor ei. Se străduieşte să ducă o viaţă normală. Ia medicamente, în primul rând antibiotice, şi refuză să se gândească la durerea zilnică din trup. Concluzii si lectii ale durerii În timp, Douthat ajunge la concluzia, interesantă şi relevantă pentru fiecare dintre noi, că “the idea of illness as an education / boala este o formă de educaţie...” (Pagina 95) Apreciază că părinţii lui i-au pus în minte noţiunea credinţei ca virtute creştină care, zice el, i-a fost un suport în tipul bolii. (“Because I retained faith as an adult, I had that belief as a support structure, a bulwark against dispair / pentru că mi-am păstrat credinţa până în anii vieţii de adult, aveam credinţa ca sprijin, o garanţie împotriva disperării ...”) (Pagina 95) Douthat asemuieşte suferinţa prin boală unui câmp de bătălie. O bătălie împotriva sistemului imun, o “invazie / invasion” a unor agenţi străini care invadează corpul uman. Pentru combaterea “invadatorilor” e nevoie, scrie el, de implicarea tuturor dimensiunilor fiinţei umane, trup, minte, suflet, dietă, exerciţiu. O altă lecţie pe care Douthat o învaţă este că pe perioada bolii credinţa în Dumnezeu se intensifică. (“... what I learned from my illness is that chronic suffering can make belief in a providential God ... feel essential to your survival ... / ce am învăţat din boala mea a fost că suferinţa cronică poate să-ţi transforme credinţa într-un Dumnezeu providenţial în ceva esenţial pentru supravieţuire...) (Pagina 97) Credinţa şi nădejdea în vremea durerii şi bolii, adaugă el “is tremendously helpful to maintaining simple sanity and basic hope ... sunt foarte folositoare pentru a-ţi menţine sănătatea şi nădejdea ...) (Pagina 97) Interesante sunt comentariile următoare ale lui Dauthat în care combate cu pasiune ateismul şi noţiunea că Dumnezeu nu este relevant în vremea durerii aşa cum afirmă unii. “Religion, scrie Douthat .. is useful for anyone dealing with severe weakness ... religia este folositoare fiecărei persoane care se confruntă cu slăbire severă ...”) Propulsat de credinţa pe vremea durerii, Douthat şi-a folosit anii durerii pentru a-şi educa familia şi copiii şi mai intens în valorile creştine. (Pagina 99) Îşi dă seama şi mai mult în anii dureri că vocaţia vieţii lui este să trăiască pentru alţii, nu pentru el. (“You have to live for others... / trebuie să trăieşti pentru alţii ...) (Pagina 171) Înarmat cu acest mod de gândire, începe să confrunte durerea mai bine, mai uşor şi să-şi cunoască familia şi copiii mai îndeaproape. Concluziile finale ale lui Douthat sunt simple şi apar pe ultimele pagini ale cărţii: “The purpose of the illness in your life has to involve finding something – finding strength in learning how to endure, finding virtue in how to live for others, finding some hidden truth in unraveling the mystery of what actually ails you. And not to yield is often the hardest task of all ... / Scopul durerii în viaţa ta trebuie să implice o descoperire anumită – să descoperi puterea să poţi îndura, să găseşti virtutea de a-ţi trăi viaţa pentru alţii, aflarea unui adevăr ascuns care să-ţi descopere misterul cauzei bolii şi durerilor. Dar a nu te lăsa este unul dintre cele mai dificile lucruri ... (Pagina 196) In final, sfatul lui Duthat pentru cei suferinzi este lecţia ultimă pe care şi-a însuşit-o el: “I have fought, and fought, and fought. And I am still alive ... M-am luptat, m-am luptat şi m-am luptat. Şi încă sunt în viaţă ...” (Pagina 197) Sursa: www.alianta-familiilor.ro Contor Accesări: 1562, Ultimul acces: 2026-06-24 17:56:47
|
Timp total: 0.06s...
[]:1
