Arhiepiscopia Râmnicului a investit suma de 73.000 de lei în programele sociale destinate comunităţilor de romi[2022-01-14]de Andrei UrsuleanArhiepiscopia Râmnicului a prezentat marţi, în cadrul Adunării Eparhiale, raportul de activitate pentru anul 2021. În decursul anului precedent, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat 7 proiecte sociale şi educaţionale prin care a investit suma de 73.000 RON pentru sprijinirea comunităţilor de romi din judeţ. Adunarea Eparhială a avut loc la Centrul social pastoral „Sfântul Ierarh Calinic” şi a fost precedată de oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie. În 2021 Arhiepiscopia Râmnicului a organizat şi susţinut 7 programe educaţionale şi sociale pentru romi. Suma totală a acestora se ridică la aproximativ 73.000 RON, având un număr de 2190 beneficiari. În total, 100 de copii au beneficiat de ghiozdane şi rechizite şcolare, alţi 100 de copii au primit încălţăminte nouă, iar 10 copii au primit tablete cu acces gratuit la internet. În acelaşi timp, din comunităţile de romi ale Eparhiei, aproximativ 500 de persoane au beneficiat de pelerinaje sociale şi 1300 de persoane au primit articole de îmbrăcăminte. La nivel general, în 2021, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat 42 de programe sociale care au avut ca scop acordarea de hrană, îmbrăcăminte, medicamente şi consiliere persoanelor vulnerabile. În total au fost oferite ajutoare financiare unui număr de 2.634 de persoane în valoare de 229.916 RON şi ajutoare materiale în valoare de 192.456 altor 5.857 de beneficiari. Totodată, prin centrele de consiliere, informare şi sprijin şi a proiectelor desfăşurate în colaborare cu Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, 4.750 de persoane au beneficiat de servicii sociale şi ajutoare în valoare de 448.840 lei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 794, Ultimul acces: 2026-06-24 16:53:45
|
Timp total: 0.08s...
[]:1