Pr. Acad. Mircea Păcurariu, evocat de Mitropolitul Ardealului: Un adevărat părinte. Te odihnea, îţi dădea curaj[2022-01-13]de Sorin IoniţeMitropolitul Laurenţiu al Ardealului a oficiat joi slujba de pomenire la un an de zile de la decesul părintelui academician Mircea Păcurariu, cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române. În evocarea pe care a făcut-o după slujbă, Mitropolitul a spus că marele profesor era un adevărat părinte. „Este foarte greu să cuprinzi în câteva cuvinte personalitatea sa, dar ceea ce a lăsat în urmă şi ne pune pe noi în legătură directă cu personalitatea sa este munca pe care a depus-o la catedră şi la altar, iar apoi calitatea sa de adevărat părinte”. „Şi aduc mărturie nu de la alţii, ci de la mine”, a continuat IPS Laurenţiu. „Priviţi-i fotografia! Acelaşi chip senin şi plin de bucurie, de împăcare şi de realizare din toate punctele de vedere l-am văzut mereu. Prezenţa sa era una care te odihnea, care îţi dădea curaj, deşi a trecut prin multe încercări”. „A avut chipul acesta al înţelepciunii, cu părul alb, a avut ceva înlăuntrul său pe care ni l-a lăsat tuturor, mai ales nouă cei cărora ne-a fost părinte, îndrumător şi coleg. Miile de preoţi care au ieşit din mâna acestui ilustru profesor sunt datori ca, toată viaţa lor, să-l pomenească şi să se roage pentru el ca Dumnezeu să-i rânduiască lui ceea ce i se cuvine sus, în Împărăţia cerurilor”, a spus ierarhul. Parastasul a fost oficiat la mormântul părintelui Mircea Păcurariu aflat în cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 754, Ultimul acces: 2026-06-24 18:05:11
|
Timp total: 0.05s...
[]:1