Interviu cu Papa Francisc despre tema paternităţii (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasa > Stiri > Arhiva Stiri
Stiri de azi
Stiri Actuale
Arhiva Stiri 2026
Arhiva Stiri 2025
Arhiva Stiri 2024
Arhiva Stiri 2023
Arhiva Stiri 2022
Arhiva Stiri 2021
Arhiva Stiri 2020
Arhiva Stiri 2019
Arhiva Stiri 2018
Arhiva Stiri 2017
Arhiva Stiri 2016
Arhiva Stiri 2015
Arhiva Stiri 2014
Arhiva Stiri 2013
Arhiva Stiri 2012
Arhiva Stiri 2011
Arhiva Stiri 2010
Arhiva Stiri 2009
Arhiva Stiri 2008
Arhiva Stiri 2007
Arhiva Stiri 2006
Arhiva Stiri 2005
Top Toate Stirile
Top Stiri Actuale
Stiri necitite
Sugerati Stiri
eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Interviu cu Papa Francisc despre tema paternităţii (I)

[2022-01-14]
Papa Francisc
Anul special despre Sfântul Iosif s-a încheiat la 8 decembrie, dar atenţia şi iubirea Papei Francisc faţă de acest sfânt nu s-au încheiat şi chiar se dezvoltă ulterior cu catehezele pe care, din 17 noiembrie, le centrează pe figura patronului Bisericii Universale. Din partea noastră, „L’Osservatore Romano” a publicat o rubrică lunară, de-a lungul întregului an 2021 şi reluată şi de site-ul Vatican News, despre Patris corde, dedicând fiecare număr unui capitol din scrisoarea apostolică despre Sfântul Iosif. Această rubrică, în care s-a vorbit despre taţi dar şi despre copii şi despre mame în dialog ideal cu soţul Mariei, a trezit în noi dorinţa de a putea discuta cu Papa despre tema paternităţii în cele mai diferite faţete, provocări şi complexităţi ale sale. A rezultat acest interviu – din care vă oferim prima parte – în care Papa Francisc răspunde la întrebările noastre arătând toată iubirea sa faţă de familie, apropierea sa faţă de cei care experimentează suferinţa şi îmbrăţişarea Bisericii faţă de taţii şi mamele care astăzi trebuie să înfrunte mii de dificultăţi pentru a da un viitor copiilor lor.

– Sfinte Părinte, dumneavoastră aţi convocat un an special dedicat Sfântului Iosif, aţi scris o scrisoare, „Patris corde”, şi desfăşuraţi un ciclu de cateheze dedicate toate figurii sale. Ce reprezintă Sfântul Iosif pentru dumneavoastră?
– Nu am ascuns niciodată sintonia pe care o simt faţă de figura Sfântului Iosif. Cred că aceasta vine din copilăria mea, din formarea mea. Dintotdeauna am cultivat o devoţiune specială faţă de Sfântul Iosif, deoarece eu cred că figura sa reprezintă, în manieră frumoasă şi specială, ce anume ar trebui să fie credinţa creştină pentru fiecare dintre noi. De fapt, Iosif este un om normal şi sfinţenia sa constă tocmai în faptul de a se fi făcut sfânt prin circumstanţele frumoase şi urâte pe care a trebuit să le trăiască şi să le înfrunte. Însă nu putem ascunde nici faptul că pe Sfântul Iosif îl găsim în Evanghelie, mai ales în relatările lui Matei şi a lui Luca, drept un protagonist important al începuturilor istoriei mântuirii. De fapt, evenimentele de la naşterea lui Isus au fost evenimente dificile, pline de obstacole, de probleme, de persecuţii, de întuneric, şi Dumnezeu, pentru a veni în întâmpinarea Fiului Său care se năştea în lume, îi pune alături de El pe Maria şi pe Iosif.
Dacă Maria este cea care l-a adus pe lume pe Cuvântul făcut trup, Iosif este cel care l-a apărat, care l-a ocrotit, care l-a hrănit, care l-a crescut. În el am putea spune că este omul timpurilor dificile, omul concret, omul care ştie să-şi asume responsabilitatea. În acest sens, în Sfântul Iosif se unesc două caracteristici. Pe de o parte spiritualitatea sa marcată care este tradusă în Evanghelie prin relatările viselor; aceste relatări mărturisesc capacitatea lui Iosif de a şti să-l asculte pe Dumnezeu care vorbeşte inimii sale. Numai o persoană care se roagă, care are o viaţă spirituală intensă, poate avea şi capacitatea de a şti să distingă glasul lui Dumnezeu în mijlocul multelor glasuri care locuiesc în noi. Alături de această caracteristică există apoi alta: Iosif este omul concret, adică omul care înfruntă problemele cu practicitate extremă, şi în faţa dificultăţilor şi a obstacolelor el nu asumă niciodată poziţia victimei. În schimb se pune mereu în perspectiva de a reacţiona, de a corespunde, de a se încrede în Dumnezeu şi de a găsi o soluţie în manieră creativă.
– Această atenţie reînnoită faţă de Sfântul Iosif în acest moment de încercare aşa de mare are o semnificaţie deosebită?
– Timpul pe care îl trăim este un timp dificil marcat de pandemia de coronavirus. Multe persoane suferă, multe familii sunt în dificultate, atâtea persoane sunt asediate de angoasa morţii, a unui viitor nesigur. M-am gândit că tocmai într-un timp aşa de dificil aveam nevoie de cineva care putea să ne încurajeze, să ne ajute, să ne inspire, pentru a înţelege care este modul corect de a înfrunta aceste momente de întuneric. Iosif este un martor luminos în timpuri întunecate. Iată pentru ce era corect să se dea spaţiu lui în acest timp pentru a putea regăsi drumul.
– Slujirea dumneavoastră petrină a început chiar la 19 martie, ziua sărbătorii Sfântului Iosif…
– Am considerat mereu o delicateţe a cerului să pot începe slujirea mea petrină la 19 martie. Cred că într-un fel Sfântul Iosif a dorit să îmi spună că va continua să mă ajute, să fie alături de mine, şi eu voi putea să continui să mă gândesc la el ca la un prieten căruia să mă adresez, căruia să mă încredinţez, căruia să îi cer să mijlocească şi să se roage pentru mine. Dar cu siguranţă acest raport care este dat de comuniunea sfinţilor nu este rezervat numai mie, cred că va putea să fie de ajutor pentru mulţi. Iată pentru ce anul dedicat Sfântului Iosif sper că i-a făcut pe mulţi creştini să redescopere în inima lor valoarea profundă a comuniunii sfinţilor care nu este o comuniune abstractă, ci o comuniune concretă care se exprimă într-o relaţie concretă şi are consecinţe concrete.
– În rubrica despre „Patris corde”, găzduită de ziarul nostru în timpul Anului special dedicat Sfântului Iosif, am împletit viaţa sfântului cu aceea a taţilor, dar şi a copiilor de astăzi. Ce pot primi copiii de astăzi, adică taţii de mâine, de la dialogul cu Sfântul Iosif?
– Nu ne naştem taţi, dar cu siguranţă toţi ne naştem copii. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l luăm în considerare, adică fiecare dintre noi dincolo de ceea ce i-a rezervat viaţa este înainte de toate un copil, a fost încredinţat cuiva, provine dintr-o relaţie importantă care l-a făcut să crească şi care l-a condiţionat în bine sau în rău. A avea această relaţie şi a-i recunoaşte importanţa în propria viaţă înseamnă a înţelege că într-o zi, când vom avea responsabilitatea pentru viaţa cuiva, adică atunci când va trebui să exercităm o paternitate, vom purta cu noi înainte de toate experienţa pe care am trăit-o personal. Aşadar, este important să putem reflecta asupra acestei experienţe personale pentru a nu repeta aceleaşi greşeli şi pentru a preţui lucrurile frumoase pe care le-am trăit.
Sunt convins că raportul de paternitate pe care Iosif îl avea cu Isus a influenţat aşa de mult viaţa sa până acolo încât viitoarea predicare a lui Isus este plină de imagini şi referinţe luate tocmai din imaginarul patern. De exemplu, Isus spune că Dumnezeu este Tată şi nu poate să ne lase indiferenţi această afirmaţie în special gândindu-ne la ceea ce a fost experienţa Sa umană personală de paternitate. Aceasta înseamnă că Iosif a fost un tată aşa de bun până acolo încât Isus găseşte în iubirea şi în paternitatea acestui om referinţa cea mai frumoasă pentru Dumnezeu. Am putea spune că şi copiii de astăzi care vor deveni taţii de mâine ar trebui să se întrebe ce taţi au avut şi ce taţi vor să devină. Nu trebuie să lase ca rolul patern să fie rod al întâmplării sau pur şi simplu al consecinţei unei experienţe trăite în trecut, ci în mod conştient să decidă în ce mod să iubească pe cineva, în ce mod să îşi asume responsabilitatea pentru cineva.
– În ultimul capitol din „Patris corde” se vorbeşte despre Iosif ca tată în umbră. Un tată care ştie să fie prezent, dar lăsându-l liber pe copil să crească. Este posibil acest lucru într-o societate care pare să premieze numai pe cel care ocupă spaţii şi vizibilitate?
– Una dintre caracteristicile cele mai frumoase ale iubirii, şi nu numai ale paternităţii, este întocmai libertatea. Iubirea generează mereu libertate, iubirea nu trebuie să devină niciodată închisoare, posesie. Iosif ne arată capacitatea de a avea grijă de Isus fără a-l lua vreodată în stăpânire, fără a voi vreodată să-l manevreze, fără a voi vreodată să-l distragă de la ceea ce este misiunea sa. Cred că acest lucru este foarte important ca verificare a capacităţii noastre de a iubi precum şi a capacităţii noastre de a şti să facem un pas în spate. Un tată bun este bun atunci când ştie să dispară la momentul oportun pentru ca fiul să poată ieşi în evidenţă cu frumuseţea sa, cu unicitatea sa, cu alegerile sale, cu vocaţia sa.
În acest sens, în fiecare relaţie de bine trebuie renunţat la voinţa de a impune de sus o imagine, o aşteptare, o vizibilitate, o umplere completă şi mereu a scenei cu un protagonism excesiv. Caracteristica în întregime iosefină de a şti să stea deoparte, smerenia care este şi capacitatea de a trece în linia a doua, este probabil aspectul decisiv al iubirii pe care Iosif îl arată faţă de Isus. În acest sens este un personaj important, aş îndrăzni să spun esenţial în biografia lui Isus, tocmai pentru că la un moment dat ştie să iasă de pe scenă pentru ca Isus să poată străluci în toată vocaţia Sa, în toată misiunea Sa. După imaginea lui Iosif, noi trebuie să ne întrebăm dacă suntem în măsură să ştim să facem un pas în spate, să îi permitem altuia, şi mai ales celui care ne este încredinţat, să găsească în noi o referinţă, dar niciodată un obstacol.
(material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 791, Ultimul acces: 2026-06-24 16:53:45