Episcopul Coşa s-a întâlnit cu membrii Tribunalul bisericesc al Diecezei de Chişinău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Coşa s-a întâlnit cu membrii Tribunalul bisericesc al Diecezei de Chişinău

[2021-12-09]
La 27 noiembrie 2021 a avut loc şedinţa membrilor Tribunalului bisericesc al Diecezei de Chişinău, convocaţi PS Anton Coşa pentru a discuta activităţile instituţiei, informează astăzi CatolicMold.md. La întâlnire au participat PS Anton Coşa, pr. Antonio Sozzo (preşedintele tribunalului), Mons. Cesare Lodeserto, Mons. Flavio De Pascali, pr. Vincenzo Martella şi pr. Mihai Balan.

În timpul recentei vizite a Episcopului Anton Coşa în Arhidieceza de Lecce, Mons. Michele Seccia, Arhiepiscopul de Lecce, în mesajul său de salut, a afirmat importanţa prezenţei a trei preoţi din Arhidieceza sa în componenţa tribunalului, semn al unei colaborări fructuoase. La rândul său, PS Anton Cosa a subliniat că actualul Tribunal se află la al treilea an de activitate, şi a realizat o muncă productivă, chiar dacă sunt aspecte de îmbunătăţit pentru ca slujirea să fie mai concretă şi în armonie cu indicaţiile Sfântului Scaun.
În plus, Episcopul de Chişinău a subliniat importanţa informării cu privire la modul de acces la activităţile tribunalului, respectarea termenului de pronunţare a sentinţei definitive şi comunicarea corectă a rezultatului final către toate părţile implicate în proces. La sfârşitul întâlnirii, PS Anton Coşa a mulţumit participanţilor pentru munca depusă şi atenţia tot mai mare faţă de oameni, pentru că până şi Tribunalul, în spiritul învăţăturii Papei Francisc, este un dar al lui Dumnezeu.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 676, Ultimul acces: 2026-09-21 13:16:12