Împărțiți în diferite țări, suntem uniți prin credință, limbă, istorie și tradiții: Mitropolitul Basarabiei de Ziua Românilor de pretutindeni[2021-05-30]de Gheorghe AnghelMitropolitul Petru al Basarabiei a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de pretutindeni, celebrată în ultima duminică din luna mai. Înaltpreasfinția Sa a adresat în numele Sinodului Mitropolitan urări de sănătate, pace și prosperitate, întregii suflări românești, oriunde s-ar afla. Ierarhul a evidențiat aspectele care îi unesc pe românii risipiți în întreaga lume. Premisele istorice, politice și sociale ne-au împărțit astăzi, în diferite țări și continente, însă Credința, Limba, Istoria și Tradiția comună pe care o avem, sunt cele care ne adună, ne unesc și ne definesc ca un întreg Neam Românesc, notează Mitropolitul Petru. Înaltpreasfinția Sa a subliniat grija pe care Biserica o are față de comunitățile românești din diaspora și a amintit că anul 2021 este dedicat pastorației conaționalilor din afara țării, dorind să acorde, prin activitățile desfășurate, o atenție deosebită pentru românii plecați sau nevoiți să se afle în afara frontierei României, dar care, definesc împreună, un singur popor român. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu, ca să binecuvinteze toată suflarea românească, cu binecuvântarea Sa cea Cerească și să păzească pe românii de pretutindeni în dragoste frățească, înțelegere reciprocă și multă înțelepciune, a transmis Mitropolitul Petru al Basarabiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 499, Ultimul acces: 2026-04-20 02:24:08
|
Timp total: 0,44s...
[]:1