Am devenit mai responsabilă: Mărturia unei voluntare după 10 ani în Diaconia[2021-05-18]de Gheorghe AnghelPentru unele persoane voluntariatul nu este doar o activitate extra față de activitățile zilnice, ci un mod de viață. Acest lucru este valabil și pentru Mihaela Handuca, care se află în echipa Diaconia de la vârsta de 13 ani. După 10 de voluntariat, spune că a crescut împreună cu Diaconia. Experiențele prin care am trecut m-au făcut ceea ce sunt azi. Eram o adolescentă și m-am maturizat, am devenit mai responsabilă, cu încredere în sine, mai sociabilă, m-a făcut mai empatică față de aproapele meu, a declarat tânăra într-un interviu. Activitățile desfășurate în folosul altora îți schimbă perspectiva asupra vieții, spune Mihaela Handuca. Voluntariatul te ajută să devii mai responsabil, te face să privești viața cu alți ochi, fiindcă realitatea din jur poate fi uneori chiar foarte dură, cultivă noi valori spirituale. Dragostea pentru voluntariat a dobândit-o în preajma Bisericii. Pe când aveam 13 ani, la noi în localitate (Cania) s-a deschis Centrul Parohial, după care coordonatoarea noastră Gabriela a venit la școală pentru a ne face o prezentare despre ce înseamnă voluntariat și despre activitățile de acolo. Desigur că nu am stat mult pe gânduri și împreună cu prietena mea Alina am aplicat. Mihaela Handuca s-a dedicat muzicii și, spune ea, își dorește o țară în care accentul să fie pus pe educație. În primul rând aș vrea o Moldovă în care mamele și tații să nu mai fie nevoiți să plece la muncă peste hotare. Copii să crească în familii integre și buneii să nu mai fie nevoiți să aștepte un apel sau când își vor revedea copii. Aș vrea o Moldovă în care să se pună mai mult accent pe educație, să se ofere mai multe oportunități tinerilor în special celor din arte, fiindcă arta nu poate schimba lumea, dar poate schimba gândirea și concepția celor care pot schimba lumea. Misiunea Socială Diaconia este structură a Mitropoliei Basarabiei și membră a Federației Filantropia care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fiind unul dintre cei mai mari prestatori de servicii sociale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 474, Ultimul acces: 2026-04-15 00:03:02
|
Timp total: 0,32s...
[]:1