A 3-a conferinta privind libertatea religioasa in pandemie, dedicata administrarii Sf. Taine si ierurgii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

A 3-a conferință privind libertatea religioasă în pandemie, dedicată administrării Sf. Taine și ierurgii

[2021-05-13]
de Iulian Dumitrașcu

Seria de conferințe organizată de Patriarhia Română despre libertatea religioasă în timp de pandemie a continuat joi, 13 mai 2021.
Cea de-a treia întâlnire pe această temă a fost dedicată administrării Sfintelor Taine și ierurgii în timp de pandemie.
Invitații evenimentului au fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și Pr. Prof. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.
Moderatorul acestei sesiuni, Arhid. Prof. George Grigoriță, Consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, și PS Varlaam Ploieșteanul au fost prezenți în sala „Iustin Patriarhul” a Centrului de Formare Continu㠄Dumitru Stăniloae” din București, iar Pr. Prof. Viorel Sava a participat online.
În deschidere, arhidiaconul Geor­ge Grigoriță a subliniat că măsurile sanitare luate de autorități în timpul pandemiei au creat o serie de provocări în ceea ce privește libertatea religioasă, mai ales la nivelul administrării sfintelor taine și ierurgii.
„Din momentul în care noul coronavirus a pătruns în spațiul euro-atlantic, societatea occidentală a avut o reacție nemaiîntâlnită în perioada modernă. Autoritățile politice au impus mai multe restricții, unele dintre acestea având efecte directe asupra vieții religioase, în special asupra modului de administrare a sfintelor ierurgii și a sfintelor taine. Toate aceste măsuri au avut efecte asupra vieții religioase, unde au fost formulate propuneri de adaptare la noua realitate socială, unele dintre acestea fiind inovative”.
„În toată această perioadă, Biserica Ortodoxă Română a avut o atitudine demnă, asumată și centrată pe atenția pastorală acordată clericilor, monahilor și credincioșilor. Sfântul Sinod a analizat toate aspectele problematice și a luat hotărâri pastorale prin care i-a îndrumat pe clericii, monahii și credincioșii ortodocși cu privire la modul de administrare a sfintelor taine și ierurgii în această perioadă de pandemie”.
În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a prezentat hotărârile Sfântului Sinod cu privire la modul în care trebuie săvârșite sfintele taine și ierurgii, în condițiile speciale pandemice, făcând referire în special la Hotărârea nr. 1618 din 27 februarie 2021.
„Sfântul Sinod a luat această hotărâre foarte importantă și detaliată care, alături de alte hotărâri sinodale, stabilește modul de administrare a sfintelor taine și ierurgii în această perioadă în care Biserica s-a văzut pusă într-o situație dificilă. De aceea, Biserica a trebuit să ia o serie întreagă de măsuri pentru acomodarea la condițiile impuse de riscurile sanitare, dar și pentru adaptarea vieții pastorale, misionare și liturgice, cunoscut fiind faptul că toate aceste norme privind desfășurarea vieții liturgice sunt fixate de Sfinții Părinți în baza învățăturii și canoanelor Bisericii.
După mai bine de un an de pandemie, autoritățile civile și societatea românească recunosc capacitatea remarcabilă a Bisericii de a se adapta noilor condiții sanitare și apreciază modul în care a reușit să organizeze marile celebrări liturgice: Sfintele Paști, Crăciunul, Boboteaza, dar și marile pelerinaje din București și din țară, mai ales cele din toamnă”, a spus Preasfinția Sa.
Ultima prelegere a fost susținută de părintele profesor dr. Viorel Sava,.
„Orice criză, mai ales una externă, vine și trece. Ceea ce trebuie să rămână este identitatea noastră de credință, liturgică și disciplinară. De altfel, laitmotivul acestei prezentări este fidelitatea față de tradiție. Marii noștri profesori de liturgică, referindu-se la slujitorii sfintelor altare, folosesc termenul de «slujbaș bun»”.
„Această expresie scoate în evidență calitatea de bun săvârșitor al slujbelor, dar și fidelitatea pe care trebuie să o manifeste preotul în slujirea sa. Necesitatea fidelității liturgice față de fondul tradițional al Bisericii este arătată de părintele Ene Braniște prin imaginea ghindei și a stejarului. În ghinda apostolică era Liturghia de astăzi”.
„În Liturghia de astăzi, în bogăția și solemnitatea slujbelor este conținută ghinda apostolică. Succesiunea apostolică presupune succesiunea de credință, dar și succesiunea în slujirea liturgică. Așadar, cuvântul de ordine este «fidelitate liturgică» și în timp de pandemie, și în afara ei, de la începutul până la sfârșitul slujirii”, a precizat părintele Viorel Sava.
La eveniment au participat în direct, prin intermediul platformei Zoom, ierarhi, consilieri eparhiali care se ocupă de partea de comunicare în media, dar și personalul implicat în activitatea administrativă de la sectoarele social-filantropice și administrativ-biseri­cești de la eparhii din țară.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 469, Ultimul acces: 2026-03-31 10:34:10