Românii se vor bucura și anul acesta de prezența Sfintei Lumini de la Ierusalim. Când ajunge în țară[2021-04-26]de Gheorghe AnghelSfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, a anunțat Cancelaria Sfântului Sinod. Va fi oferită delegațiilor eparhiilor la Aeroportul Internațional Otopeni. Reprezentanții eparhiilor vor purta mască de protecție și vor respecta distanța fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii. Lumina Sfântă este darul de pace și bucurie pe care Iisus Hristos îl dăruiește clericilor și credincioșilor ca dovadă a iubirii Lui Patriarhul Daniel Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios de maximă importanță pentru Biserica Ortodoxă. De-a lungul timpului există mai multe mărturii istorice care consemnează minunea de la Ierusalim. Patruzeci și cinci de scriitori din lumea medievală, printre care zece cronicari francezi, cinci musulmani arabi, cinci greci bizantini, cinci germani, patru englezi, trei ruși, trei musulmani perși, trei islandezi, doi armeni, un sirian, un elvețian, un moldovean și un istoric italian, descriu marea minune a lumii creștine. Sfeșnicul sau candela neadormită a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, și de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineața Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puțin mai târziu cu Sfânta Lumină. Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită o întâlnim în Cronica Egeriei. Informații istorice extrase din volumul Sfânta Lumină Minunea din Sâmbăta Mare de la mormântul lui Hristos semnat de Haralambie K. Skarlakidis. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 819, Ultimul acces: 2026-04-20 17:59:22
|
Timp total: 0,39s...
[]:1