Arhim. Zaharia Zaharou este invitatul ASCOR la cea de-a doua conferinta din Post - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Arhim. Zaharia Zaharou este invitatul ASCOR la cea de-a doua conferință din Post

[2021-04-15]
de Iulian Dumitrașcu

Arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex – Anglia va conferenția luni, 19 aprilie 2021, la cea de-a doua conferință organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) București în Postul Mare 2021.
Evenimentul va avea loc online de la ora 20:30 și va avea ca temă Postul Mare (The Great Lent).
Editura Basilica: Pecetea prezenței lui Hristos în inima omului, de Arhim. Zaharia Zaharou
„Părintele Zaharia Zaharou va încerca să aducă în rândul urmăritorilor esența stării pe care trebuie să o trăim în post și înțelegerea profunzimii acestuia care se regăsește în modelul de simplitate, libertate și iubire pe care ni L-a oferit Hristos”, au transmis organizatorii.
Transmisiunea va fi în direct pe paginile de Facebook și YouTube ASCOR București și pe paginile de Facebook Trinitas TV, Agenția de știri Basilica și Doxologia.
Afișul evenimentului.
Arhim. Zaharia Zaharou
Este originar din Insula Cipru, primind încă din copilărie o educație creștin-ortodoxă de la familia sa. A studiat Chimia la Londra, însă, prin apropierea față de Sfântul Sofronie Saharov, care i-a fost duhovnic, și prin descoperirea chemării sale, a renunțat la studii în schimbul trăirii unei vieți simple și curate, găsind în calea monahală o cale a comuniunii cu Dumnezeu. La îndemnul duhovnicului său, a urmat Teologia la Paris, lucrarea sa de doctorat fiind intitulat㠄Hristos, Calea și Viața noastră”.
Mergând pe linia marilor duhovnici contemporani, modelul și duhul Sfântului Siluan Athonitul a fost răspândit către ucenicii săi, printre care și Sfântul Sofronie, duhovnicul Părintelui Zaharia. Părintele Zaharia a continuat lucrarea duhovnicească începută de Sfântul Sofronie la Mănăstirea Essex, Anglia, unde face misiune atât pentru creștinii din Anglia, cât și pentru toți cei care caută o oază de spiritualitate ortodoxă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 525, Ultimul acces: 2026-04-20 16:43:54