Papa catre Episcopii brazilieni: Prin unitate este posibila depasirea pandemiei si a consecintelor ei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa către Episcopii brazilieni: Prin unitate este posibilă depășirea pandemiei și a consecințelor ei

[2021-04-15]
Papa Francisc
Sfântul Părinte a transmis joi, 15 aprilie a.c., un mesaj video Episcopilor brazilieni cu ocazia celei de-a 58-a Adunări generale a Conferinței Episcopale din Brazilia. „Doresc să mă adresez tuturor brazilienilor într-un moment în care această iubită țară se confruntă cu una din încercările cele mai dificile din istoria sa”, a spus Pontiful la începutul mesajului, exprimându-și apropierea „față de sutele de mii de familii care plâng pierderea unei persoane dragi”.

„Tineri și bătrâni, tați și mame, medici și voluntari, preoți, bogați și săraci: pandemia nu a exclus pe nimeni de la șuvoiul suferinței. Mă gândesc în special la Episcopii care au murit, victime ale pandemiei de coronavirus. Îl rog pe Dumnezeu să acorde persoanelor decedate odihnă veșnică și să mângâie inimile întristate ale rudelor lor care, de cele mai multe ori, nu au putut nici măcar să își ia rămas bun de la cei dragi. Iar această plecare din lume fără posibilitatea unui rămas bun, această plecare în singurătatea cea mai profundă, este una din cele mai mari suferințe ale celor care se duc dintre noi și ale celor care rămân”, a spus Sfântul Părinte în mesaj.
Amintind c㠄proclamarea victoriei Domnului Isus asupra morții și asupra păcatului răsună încă între noi”, Pontiful a evidențiat că anunțul pascal reînnoiește speranța în inimile noastre: „Nu ne putem da bătuți! După cum cântăm în aclamația la Evanghelie din Duminica Paștelui. Da, dragi frați, cel care a învins este alături de noi, Cristos a învins. Cristos a învins moartea. Să reînnoim speranța că viața va ieși victorioasă. Credința noastră în Cristos cel înviat ne arată că putem depăși acest moment tragic”, a continuat el, evidențiind c㠄speranța ne dă curajul de a ne ridica”, iar iubirea „ne îndeamnă să plângem cu cei care plâng, și să întindem o mână de ajutor mai ales celor nevoiași, pentru ca ei să surâdă din nou”.
„Este posibilă depășirea pandemiei, este posibilă depășirea consecințelor ei, însă vom reuși doar dacă vom fi uniți”, a mai spus Papa Francisc în mesajul adresat Episcopilor brazilieni, cu ocazia celei de-a 58-a Adunări generale a Conferinței Episcopale din Brazilia, îndemnându-i să fie instrumente de reconciliere și unitate. Pontiful își înalță rugăciunea către Domnul cel Înviat, pentru ca Adunarea generală a episcopilor brazilieni „să dea roade de unitate și reconciliere pentru întreg poporul brazilian și în rândul Conferinței Episcopale din Brazilia”. De asemenea, papa Francisc a invocat unitatea „care nu este uniformitate ci armonie, acea unitate armonioasă care vine doar de la Duhul Sfânt”. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 547, Ultimul acces: 2026-04-20 16:25:04