Patriarhul Daniel: Părintele Gheorghe Voica (1941 – 2021) – preot blând şi destoinic[2021-03-12]de Ştefana TotorceaMesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Gheorghe Voica, preot îmbisericit la Parohia Zurbaua, Protoieria Ilfov Sud, oficiată vineri, 12 martie 2021, orele 12:00, în biserica Sfânta Treime, a Parohiei Zurbaua. Text integral: Părintele Gheorghe Voica (1941 – 2021) – preot blând şi destoinic Am primit cu durere vestea trecerii din această viaţă, în ziua de miercuri, 10 martie 2021, a Părintelui Gheorghe Voica, preot pensionar, îmbisericit pe seama parohiei Zurbaua, Protoieria Ilfov Sud. Părintele Gheorghe Voica s-a născut la data de 24 noiembrie 1941, în localitatea Mihăeşti, judeţul Muscel (astăzi, judeţul Argeş). Părinţii săi, Gheorghe şi Verona i-au insuflat dragostea de Dumnezeu şi de semeni şi i-au acordat tot sprijinul pentru împlinirea vocaţiei sale. După absolvirea şcolii generale din localitate, a început studiile la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, fiind un elev iubitor de rugăciune, postitor şi deosebit de râvnitor, preocupat permanent de cele duhovniceşti. S-a căsătorit, în anul 1968, cu domnişoara Constantina – Maria Cioacă, Dumnezeu binecuvântând tânăra familie cu trei fiice: Daniela (1969), Gabriela (1970) şi Carmen (1971). A urmat cursurile de licenţă din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1984, cu teza de licenţă „Pacea în lumina Noului Testament”. În luna decembrie a anului 1970 a fost hirotonit diacon şi preot de către Preasfinţitul Părinte Pavel Ploieşteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, fiind numit preot paroh la Parohia Călugăreni, din comuna Costeşti, judeţul Argeş. La această parohie, Părintele Gheorghe Voica a găsit o biserică aflată în stare avansată de degradare, pe care a renovat-o şi împodobit-o cu pictură nouă. În cei zece ani de pastoraţie, a realizat o intensă activitate pastoral-misionară şi edilitar-gospodărească, construind, cu sprijinul enoriaşilor, şi o casă parohială. Începând cu data de 1 decembrie 1980, Părintele Gheorghe Voica a fost transferat la Parohia Zurbaua, din Comuna Dragomireşti-Vale, judeţul Ilfov, la care a slujit cu timp şi fără timp, vreme de patruzeci de ani, până în momentul chemării sale în ceata slujitorilor cereşti. În perioada 1980 – 2007 a fost preot paroh, iar după pensionare a continuat slujirea în aceeaşi parohie ca preot îmbisericit. La biserica din Parohia Zurbaua a efectuat ample lucrări de renovare şi reparaţii, necesare după urmele lăsate de cutremurele din secolul al XX-lea, cu precădere cel din anul 1977, biserica aflându-se într-o stare avansată de degradare, ajungând, pentru o perioadă, doar o filie a Parohiei Dragomireşti din aceeaşi comună ilfoveană. De asemenea, sub păstorirea Părintelui Gheorghe Voica au fost executate lucrări de restaurare, conservare şi repictare, în tehnica frescă, a bisericii parohiale, realizate în perioada 1987 – 1988. Totodată, Părintele Gheorghe Voica s-a ocupat şi de renovarea şi amenajarea şi utilarea casei parohiale. Viaţa Părintelui Gheorghe Voica a fost caracterizată de slujirea neobosită de peste o jumătate de veac în tinda Bisericii lui Hristos. S-a remarcat ca fiind un părinte blând şi destoinic, slujitor vrednic şi jertfelnic al Sfântului Altar şi al credincioşilor, cunoscut pentru viaţa sa virtuoasă şi pentru modul în care a oferit întotdeauna un răspuns bun enoriaşilor săi, făcându-se tuturor toate. A fost un model de slujire, înţelegere şi întrajutorare pentru preoţii şi credincioşii mireni care l-au cunoscut. A acordat o atenţie deosebită activităţilor duhovniceşti şi educaţionale, sociale şi filantropice din parohie şi a desfăşurat proiecte cu perspective frumoase de revigorare a vieţii duhovniceşti. După o activitate pastorală rodnică, de peste 50 de ani de slujire preoţească, Părintele Gheorghe Voica s-a mutat la viaţa veşnică, lăsând în urma sa un chip blând şi luminos, care poate inspira orice slujitor al Bisericii în lucrarea faptelor bune şi în iubirea de slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor. În aceste momente grele pentru familie şi pentru toţi cei care l-au cunoscut, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul robului Său, Preotul Gheorghe, în lăcaşurile drepţilor, în ceata slujitorilor din Împărăţia Sa cerească şi nemuritoare, în pacea, lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1116, Ultimul acces: 2026-09-24 01:21:53
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1