Prevederi privind serviciile religioase pe durata carantinării în zona Timişoarei[2021-03-09]„Iubiţi confraţi în Preoţie, dragi credincioşi”, scrie Episcopul de Timişoara, PS Iosif Csaba Pál, „de luni dimineaţă, Timişoara/ Temesvár, Dumbrăviţa/ Újszentes, Mosniţa Nouă/ Újmosnica, Ghiroda/ Györöd şi Giroc/ Gyüreg vor intra în carantină.” Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat această decizie care se aplică din 8 martie, pentru două săptămâni. Aceasta înseamnă că din nou deplasările se pot face doar în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, pe lângă alte măsuri, mai stricte la sfârşit de săptămână.Episcopul comunică următoarele decizii care privesc bisericile şi slujbele: „Liturghiile pot fi ţinute numai în aer liber, acolo unde acest lucru este posibil în curte, grădină, în imediata apropiere a bisericii. Acolo, trebuie respectate toate reglementările de sănătate în vigoare şi trebuie prevăzute 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Ceremoniile funerare pot fi organizate doar în aer liber, unde pot participa maximum 20 de persoane. Alte adunări sunt interzise. Botezurile (şi eventualele nunţi) pot fi, de asemenea, ţinute în aer liber cu maximum 20 de persoane sau în interior cu maximum 8 persoane, sub rezerva reglementărilor sanitare. Cei care vin la Sf. Liturghii trebuie să aibă asupra lor o declaraţie, pe propria răspundere, care să ateste: ‘Pentru a participa la SLUJBA RELIGIOASĂ’. Preoţii pot celebra în biserică fără credincioşi Liturghiile pot fi difuzate de aici direct, online.” Mesajul apărut pe site-ul Diecezei de Timişoara se încheie astfel: „Dacă se schimbă ceva, dacă vin alte dispoziţii, vom reveni cu detalii noi şi le vom clarifica. Având încredere în Bunul Dumnezeu, încercăm, de asemenea, să trăim această perioadă, aşteptând că ‘toate lucrurile vor fi bune pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu’ (Rom 8:28). † Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 663, Ultimul acces: 2026-09-21 09:00:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1