NE MINT ZIARELE?

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

NE MINT ZIARELE?

[2021-03-11]

Ziarele nu ne mint, dar ... ne mint. Asta este opinia unuia dintre cei mai influenţi jurnalişti contemporani recent concediaţi de New York Times. [Link: https://donaldgmcneiljr1954.medium.com/nytimes-peru-n...]

Jurnalist concediat

Jurnalismul anului 2021 este radical diferit de jurnalismul anului 1971. Citim zilnic zeci de titluri de articole din care selectam câteva pe care le citim, dându-ne seama că de multe ori titlul spune una şi conţinutul alta. Că titlul spune o minciună, iar conţinutul dă o explicaţie selectivă. Un exemplu din România sunt titlurile periodice care anunţă că se vor legaliza căsătoriile homosexuale ori că CEDO impune României să o facă. Aceste titluri sunt intenţionat distorsionate pentru a atrage atenţia. În jurnalismul occidental aceste titluri sunt numite "attention grabbers / titluri care atrag atenţia".

În România comunistă jurnalismul era braţul drept al Partidului Comunist. Astăzi este braţul drept al secularismului. Comuniştii foloseau presa pentru a impune viziunea unică a societăţii fondată pe socialismul ştiinţific. Astăzi, secularismul foloseşte presa pentru a îndoctrina şi impune singura viziune socială acceptabilă, aceea desemnată de curentele seculariste în vogă pe moment. În anul 2021 şi cei precedenţi, însă, presa a devenit şi o unealtă care sprijină lupta de clasă marxistă. Obiectivul ei este denigrarea şi anihilarea grupurilor care refuză să se conformeze mizeriilor morale ale zilei, care nu îşi pleacă genunchiul în faţa revoluţiei sexuale, aleg să-şi păstreze libertatea în faţa obligativităţii purtatului măştilor, ale lockdown-urilor, vaccinărilor obligatorii, educaţiei sexuale, paşapoartelor de vaccinări, interdicţiilor impuse exercitării drepturilor noastre constituţionale.

Exemplul cel mai uşor de urmărit este asaltul mediatic nonstop al presei occidentale împotriva dlui Trump, al britanicilor care au votat pentru Brexit, al Poloniei, Ungariei şi, din când în când, a Italiei. Sunt şi alte exemple, dar aceste sunt cele mai bine cunoscute.

Jurnalismul zilelor noastre nu este liber. Trăieşte cu iluzia libertăţii. Jurnalismul zilelor noastre este o încătuşare a minţii şi a gândirii, o constrângere a jurnaliştilor să scrie în conformitate cu linia editorială a ziarului care le plăteşte salariul. Nimic nou sub soare: şi în România comunistă jurnaliştii impuneau linia de partid, iar în 2021 jurnaliştii de la New York Times fac la fel. Asta este treaba editorilor: să taie şi să rescrie paragrafele care nu se conformează liniei editoriale trasata de bordul editorial.

În următoarele paragrafe discutam, cât se poate de scurt, cazul unui celebru jurnalist care a scris pentru NYT din 1976 până în februarie 2021: 45 de ani. Povestea lui e fascinantă, dar folositoare şi românilor pentru a înţelege de ce ceea ce ni se pune în faţa ochilor să citim în presă şi mass media română nu este neapărat o minciună intenţionată, dar nici adevăr nu este.

Donald G. McNeil

Donald G. McNeil, Jr. a fost corespondent pentru NYT în peste 60 de ţări. Odată a fost răpit şi i s-a pus pistolul la cap în Somalia şi alte locuri în timp ce îşi risca viaţa să descopere lucruri inedite pentru NYT. Un lucru onorabil. Se gândea că după 45 de ani de muncă şi credibilitate în lumea jurnalistică, şi-a câştigat dreptul "to speak his mind", să spună şi să scrie independent de linia trasată de grupul editorial, un grup format din jurnalişti tineri, fără experienţă, fie de viaţă, fie în teritoriu.

Dar s-a înşelat.

În 2019 McNeil a însoţit un grup de 20 de tineri americani, majoritatea albi, într-o excursie în Peru, pentru a explora, în zona muntelui Machu Picchu, viaţa localnicilor, credinţele tradiţionale etc. În fiecare seară McNeil ţinea prelegeri pentru grupul de studenţi în care se discutau subiectele fierbinţi ale zile, fierbinţi nu în Peru, ci în Occident. Ele sunt cele bine cunoscute: "white privilege / privilegiul omului alb"; "white supremacy / supremaţia omului alb;" "colonialismul şi neo-colonialismul"; "climate change / modificările climatice"; "systemic racism / rasismul sistemic" şi alte subiecte similare.

Ne mint ziarele? Sau când jurnaliştii se vânează unii pe alţii

E una să scrii despre aceste subiecte, să dai manuscrisul editorilor iar editorii să-l "cureţe" pentru publicare. E, însă, alta să le discuţi spontan şi să-ţi foloseşti libertatea de a cugeta şi exprima şi să faci afirmaţii care contravin liniei editoriale. McNeil a căzut tocmai în capcana asta. Credea că dacă e la poalele lui Machu Picchu, tentaculele şi urechile globale ale NYT nu îl vor ajunge. Dar studenţii şi părinţii lor şi-au dat seama că McNeil devia de la convingerile lor personale şi s-au declarat ofensaţi. Au urmat zeci de plângeri la adresa lui McNeil, fiind acuzat de rasism şi conservatorism, şi susţinător al unor ideologii incompatibile cu linia oficială a ziarului. A fost acuzat că a folosit cuvântul "nigger" într-o conversaţie, că nu crede în "climate change", că nu toate relele din lume pot fi puse pe seama rasei albe, colonialismul nu a fost în întregime defavorabil civilizaţiilor native etc.

La întoarcerea în SUA, NYT a lansat o investigaţie de câteva luni ca urmare a sesizărilor studenţilor şi părinţilor lor. Cei din urmă nu se aşteptau ca NYT să pună la dispoziţia odraslelor lor un jurnalist neconformist cu vederi conservatoare. McNeil a fost penalizat la salariu pentru o vreme şi atenţionat cu pierderea locului de muncă în caz de abateri similare în viitor. Jurnaliştii zilelor noastre, e bine să ştim, sunt la cuţite. În trecut nu era aşa. În trecut exista colegialitate şi toţi se considerau colegi de breaslă. Profesionalismul şi colegialitatea au zburat pe fereastră ca urmare a competiţiei din interiorul mass mediei pentru atenţia publicului. Jurnaliştii se vânează unii pe alţii. L-au vânat şi pe McNeil.

În ianuarie, Daily Beast, o publicaţie cut throat / agresivă / online l-a ameninţat pe McNeil că va face public faptul că în Peru a folosit cuvântul "nigger", o expresie folosită vreme de sute de ani, dar care astăzi are o conotaţie negativă şi peiorativă. Alarmat, NYT şi-a dat seama că e vorba de un şantaj din partea unei publicaţii rivale. I-a cerut lui McNeil să demisioneze. McNeil a refuzat, şi-a luat un avocat şi a negociat o despărţire amiabilă de NYT pe 1 martie.

McNeil a scris un eseu privind atmosfera tiranică omniprezentă la NYT şi nu numai. O atmosferă în care fiecare jurnalist e un duşman ori potenţial duşman al colegului lui. Eseul e lung, dar merită citit. [Link: https://donaldgmcneiljr1954.medium.com/nytimes-peru-n...]

Credem util să vă redam câteva din concluziile lui McNeil. Vă recomandam o doză de scepticism privind ceea ce citiţi. Cum se spune în Pilde, "there is a second side to the story / există o a doua versiune a poveştii". Din nefericire, ceea ce primim din partea mass mediei este versiunea unică, cea permisă, dar care şi ea e ciuntită şi împachetată părtinitor. Ceea ce dacă în final nu e o minciună, pe jumătate este.

Concluziile jurnalistului

Spune McNeil: "We make America what it is. Without a free press, democracy dies. But we're still jackals. We can befriend you for years, and then bite off your arm just as you're offering us a treat. We can't help it. It's the nature of the job / Noi facem America ceea ce este. Fără o presă liberă, democraţia moare. Dar rămânem nişte şacali. Ne purtăm prieteneşte cu voi ani la rând, iar apoi vă muşcăm braţul chiar când ne daţi ceva bun. Nu ne putem stăpâni. Asta este natura slujbei".

McNeil caracterizează atmosfera de la NYT cum nu ne-am aştepta: "I used to like working for the NYT ... Now, it is such a mean, spiteful, vengeful place where everyone is looking over his / her shoulder / Îmi plăcea să lucrez pentru NYT. Dar acum a devenit un loc atât de răutăcios, răzbunător şi suspicios încât fiecare jurnalist e cu ochii în patru ..."

Acuzaţia lui cea mai gravă, însă, este că, într-un fel, jurnalismul a devenit intenţionat corupt. Jurnaliştii sunt obligaţi să repete neadevăruri chiar când ştiu că sunt neadevăruri: "you have to repeat the accusation, even if you know it's untrue or half true, in order to explain the truth ... That's the game ... / eşti obligat să repeţi acuzaţia, chiar dacă este neadevărata ori doar pe jumătate adevărată, pentru a explica adevărul. ... Ăsta e jocul".

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Contor Accesări: 928, Ultimul acces: 2026-09-21 16:44:35

Timp total: 0.04s...

[]:1