Episcopul Lucian vorbește despre adevărata libertate[2021-03-01]de Iulian DumitrașcuEpiscopul Lucian al Caransebeșului a vorbit în Duminica Fiului Risipitor la Parohia Milcoveni despre adevărata libertate. Este vreme pentru fiecare să ne întoarcem «acasă», adică în Împărăția Preasfintei Treimi, pentru că suntem liberi cu adevărat atunci când suntem în Casa Părintelui Ceresc și când ne-am eliberat de păcate, de fărădelegi și suntem în voia lui Dumnezeu, conform Preasfinției Sale. La predică, ierarhul a vorbit despre mesajul evangheliei din Duminica a 34-a după Rusalii. Suntem cu toții îndemnați în această duminică să punem început bun vieții noastre asemenea fiului risipitor, care o vreme și-a risipit avuția pe care tatăl i-a dat-o, dar după ce a sărăcit, mai ales din punct de vedere spiritual, și-a venit în sine și s-a dus la părintele său care l-a primit cu bucurie mare. Părintele primitor este cel care ne așteaptă pe toți la pocăință și tuturor ne va spune cuvântul evangheliei «fiul meu mort a fost și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat», a spus Părintele Episcop. Episcopul Lucian a mai precizat: Suntem și noi chemați la înviere ca să aflăm Împărăția Cerurilor, de aceea trebuie să ne întoarcem chiar dacă am păcătuit și am cheltuit toată avuția în fărădelegi. Episcopul Caransebeșului a hirotonit în preot pe diaconul Anton Vasile Sârbu pentru Parohia Peștere din Protopopiatul Caransebeș. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 567, Ultimul acces: 2026-04-21 07:16:18
|
Timp total: 0,43s...
[]:1