Sfântul Scaun: Garantarea vaccinurilor pentru toţi este o chestiune de justiţie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Sfântul Scaun: Garantarea vaccinurilor pentru toţi este o chestiune de justiţie

[2020-12-31]
Documentul comun al Comisiei Covid-19 din Vatican şi al Academiei Pontificale pentru Viaţă afirmă că este o responsabilitate morală acceptarea vaccinării nu doar pentru sănătatea individuală ci şi pentru sănătatea publică. Vaccinurile au fost dezvoltate ca un bun public şi trebuie furnizate tuturor, într-un mod corect şi echitabil, acordând prioritate celor care au cea mai mare nevoie de ele. Astfel evidenţiază – într-un document comun – Comisia Covid-19 din Vatican şi Academia Pontificală pentru Viaţă, subliniind totodată rolul esenţial al vaccinurilor în vederea înfrângerii pandemiei.

Justiţia, solidaritatea şi incluziunea sunt principalele criterii care trebuie urmate pentru a face faţă provocărilor cauzate de această situaţie de urgenţă planetară. Întreprinderile care pot fi evaluate pozitiv sunt cele care „contribuie la incluziunea celor excluşi, la promovarea celor din urmă, la binele comun sau la îngrijirea creaţiei” – se spune în documentul comun redactat de Comisia Covid-19 din Vatican şi Academia Pontificală pentru Viaţă. Prin urmare, „busola principală este reprezentată de orizontul larg legat de principiile doctrinei sociale a Bisericii, precum demnitatea umană şi opţiunea preferenţială pentru săraci, solidaritatea şi subsidiaritatea, binele comun şi destinaţia universală a bunurilor”.
Nu trebuie luat în considerare doar momentul final al administrării vaccinului, ci întregul său „ciclu de viaţă”. Primele etape ale acestui proces se referă la cercetare şi producţie. O întrebare frecventă se referă la materialele biologice utilizate pentru dezvoltarea vaccinului. „Din informaţiile disponibile”, citim în document, „se pare că doar unele dintre vaccinurile aflate în fază de aprobare folosesc în mai multe etape ale procesului (n.n. de realizare a vaccinului) linii celulare din fetuşi umani avortaţi voluntar în urmă cu câteva decenii, în timp ce altele le folosesc doar în anumite etape ale testelor de laborator”.
Academia Pontificală pentru Viaţă s-a pronunţat asupra chestiunii prin două note, în 2005 respectiv şi în 2017. Cea de-a doua exclude „existenţa unei legături relevante din punct de vedere moral între cei care folosesc în prezent aceste vaccinuri şi practica avortului voluntar”. Prin urmare, documentul precizează că „toate vaccinările recomandate clinic pot fi aplicate cu conştiinţa fermă că utilizarea acestora nu înseamnă complicitate în avortul voluntar. Chiar dacă angajamentul comun este de a fi siguri că niciun vaccin nu are vreo implicare, în procesul de dezvoltare, a vreunui material biologic care să aibă la origine avortul, se reafirmă responsabilitatea morală în favoarea vaccinării pentru a nu provoca riscuri grave pentru sănătatea copiilor şi a populaţiei în general.”
Aspectul brevetării vaccinului este, de asemenea, legat de chestiunea producţiei, vaccinul nefiind o resursă naturală, ci „o realizare produsă de ingeniozitatea umană”. Documentul comun evidenţiază importanţa de a considera vaccinul „ca un bun la care toată lumea are acces, fără discriminare, conform principiului destinaţiei universale a bunurilor, menţionat şi de Papa Francisc”. După cum a spus Pontiful în mesajul „Urbi et Orbi” de vineri, 25 decembrie a.c., „nu putem să lăsăm ca virusul individualismului radical să ne învingă şi să ne facă indiferenţi la suferinţa celorlalţi fraţi şi surori”. „Obiectivul unic al exploatării din punct de vedere comercial”, se spune în document, „nu este acceptabil din punct de vedere etic în domeniul medicinii şi al asistenţei medicale. Investiţiile în domeniul medical ar trebui să îşi găsească sensul cel mai profund în solidaritatea umană”.
De asemenea, documentul evidenţiază necesitatea identificării sistemelor adecvate care favorizează transparenţa şi colaborarea, nu antagonismul şi concurenţa, atrăgându-se totodată atenţia asupra formelor de „naţionalism vaccinal” legate de încercarea diferitelor state „de a avea vaccinul mai repede”. Documentul sugerează ca producţia vaccinurilor pe cale industrială să devină „o operaţiune de colaborare între state, companii farmaceutice şi alte organizaţii”. (Anca Mărtinaş pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1203, Ultimul acces: 2026-06-24 16:09:43