PS Florentin a emis o circulară pentru Anul Sf. Iosif - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

PS Florentin a emis o circulară pentru Anul Sf. Iosif

[2020-12-27]
PS Florentin Crihălmeanu
Anul Sfântului Iosif are o rezonanţă specială pentru Eparhia de Cluj-Gherla, care îl are ca patron tocmai pe Sfântul Iosif. Acest lucru este amintit de PS Florentin Crihălmeanu, în circulara dată cu ocazia anunţării noului an. „Prin scrisoarea apostolică Patris corde (Cu inimă de tată), dată la Roma, la 8 decembrie 2020, Papa Francisc a decretat ‘Anul Sfântului Iosif’, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de când Papa Pius al IX-lea (în 1870) l-a proclamat pe Sfântul Iosif Patron al Bisericii Universale. Un motiv în plus pentru un an dedicat Sfântului ‘cu inimă de tată’, e timpul pandemiei, perioadă dificilă în care lumea are nevoie de ajutor şi încurajare.”

În circulara adresată clerului, persoanelor consacrate şi credincioşilor Eparhiei, se aminteşte că „în Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, încă din 1856, Sfântul Iosif a fost ales protector şi sprijin, fiind decretat de către cel dintâi Episcop, Ioan Alexi, ca Patron al Eparhiei (pe atunci de Gherla). Ulterior, prin Decretul nr. 515 din 16.03.2003, am stabilit ca data de 19 martie să fie sărbătoare de poruncă pentru Eparhia de Cluj-Gherla. În anul dedicat Sfântului Iosif vor fi invocate şi la nivelul Eparhiei noastre, viaţa şi meritele Sfântului părinte ocrotitor care se află între primele figuri de sfinţi cinstiţi în Biserica Universală.”
Redăm în continuare prevederile circularei: „1. Recomandăm tuturor preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor de pe teritoriul Eparhiei să se unească în rugăciune la intenţia Sfântul Părinte, pentru a putea primi indulgenţa plenară acordată în acest an în condiţiile prevăzute în anexă. 2. Pentru ca harul să poată fi dobândit, Penitenţeria Apostolică roagă cu stăruinţă pe toţi preoţii înzestraţi cu facultăţile corespunzătoare, să se ofere cu disponibilitate şi generozitate pentru celebrarea sacramentului Spovezii şi a Maslului. 3. Invităm preoţii, persoanele consacrate şi pe toţii credincioşii să mediteze asupra modelului Sfântului Iosif, rugându-l să ne mijlocească harul de a fi curajoşi şi plini de speranţă în aceste zile grele.”
„Sfântul Iosif, ‘Umbra Tatălui’, a realizat de-a lungul întregii vieţi un fericit echilibru între ascultarea voinţei lui Dumnezeu şi slujirii Sfintei Familii. Urmând îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc, să ne înălţăm şi noi privirea spre modelul Sfântului Iosif, să îi cerem să ne mijlocească darul disponibilităţii, al ascultării şi al smereniei, pentru ca, astfel, cu încredere şi speranţă, să rămânem mereu la dispoziţia lui Dumnezeu. Să ne amintim că, asemenea Sfântului Iosif, şi noi suntem chemaţi în aceste zile să îl primim pe Pruncul Isus care renaşte în lume, să îl luăm cu noi pe drumul noului an, păstrând neştirbit în suflete tezaurul credinţei. Aceasta este garanţia mântuirii noastre şi a dobândirii acelui loc pregătit pentru noi în Casa Tatălui.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 672, Ultimul acces: 2026-06-24 06:09:31