Ziua Familiei la Gherăeşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Ziua Familiei la Gherăeşti

[2020-12-28]
În sărbătoarea Sfânta Familie, din ziua de 27 decembrie 2020, în biserica „Trupul şi Sângele Domnului” din Gherăeşti, Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop emerit, alături de părintele paroh Daniel Ghitiu şi preoţii Iulian Andrei şi Cristian Diac, a prezidat Sfânta Liturghie de la ora 11.00, când au fost aniversate 6 familii, care au împlinit 25 de ani, respectiv 50 de ani de căsătorie şi totodată au fost aniversate 11 persoane aflate la an jubiliar 25, 50 sau 75 de ani de viaţă.

Adresându-se tuturor celor prezenţi prin cuvântul de învăţătură, părintele Cristian Diac a subliniat faptul că, dacă atunci când încercările de tot felul lovesc familia şi aceasta continuă să trăiască în armonie, înseamnă că la baza ei a stat iubirea, acea iubire născută în ieslea din Betleem şi crescută cu rugăciune în casa de la Nazaret. Astfel, rugăciunea este cea care uneşte pe soţi şi copii, ea este cea care întăreşte legăturile familiei. Acolo unde iubirea este alimentată de rugăciune, totul merge conform planului lui Dumnezeu. Un alt element esenţial subliniat a fost acela că familia este marea şcoală întemeiată de Dumnezeu pentru a educa copiii şi tinerii să devină cetăţeni model şi oameni de bază în societate.
La încheierea celebrărilor, adânc pătruns de emoţia evenimentului şi a reîntoarcerii în comunitatea natală, Preasfinţitul Petru Gherghel a ţinut un emoţionant discurs de încurajare şi îmbărbătare pentru toate familiile, dar mai ales acelor tineri care pătrunşi de aceste timpuri ale desacralizării şi a consumismului exacerbat evită pe orice cale unirea şi întemeierea acestui sacrament binecuvântat de Domnul. La celebrare a luat parte şi primarul Pavel Bereşoae, alături de alte autorităţi locale, care împreună cu părintele paroh au înmânat familiilor sărbătorite un crucifix, care să le amintească de greutăţile vieţii de familie, un rozariu care să amintească de necesitatea rugăciunii şi câte o diplomă de onoare care să păstreze în amintire evenimentul la care au participat. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Daniel Ghitiu a transmis un gând de mulţumire şi o urare de La Mulţi Ani tuturor. (pr. Petru Stoica pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 716, Ultimul acces: 2026-06-21 08:26:15