PF Daniel despre legătura dintre Fuga în Egipt şi naşterea monahismului: Hristos face din exil binecuvântare

Acasa > Stiri > Arhiva Stiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri si Evenimente

PF Daniel despre legătura dintre Fuga în Egipt şi naşterea monahismului: Hristos face din exil binecuvântare

[2020-12-27]

de Ştefana Totorcea

Părintele Patriarh Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale. În omilia sa, el a explicat înţelesurile spirituale ale evangheliei care relatează Fuga în Egipt a Pruncului Sfânt. Egiptul, ţară a idolatriei şi a robiei, avea să devină câteva secole mai târziu patria monahismului, adică a vieţii sfinte.
Învăţămintele acestei evanghelii sunt:
Dumnezeu şi îngerii săi le poartă de grijă copiilor şi îi protejează prin familie şi cei din jur, care sunt mâinile Lui milostive în viaţa acestora
Mântuitorul devine încă din pruncie un om al durerilor, un om al suferinţei
Dumnezeu transformă suferinţa în biruinţă, exilul în binecuvântare, trecutul păgân în viitor creştin.
În scrierile sfinte, se foloseşte cuvântul anachorein pentru fugă, ceea ce ne trimite către simbolismul călătoriei spirituale, al retragerii în sine odată cu retragerea în pustiu (anahoreţii de mai târziu au apărut prima dată tot în Pustia Egiptului)
Profeţia „nazarinean” se va chema nu se referă doar la Nazaret, ci şi la o stare de spirit, de om drept, care-şi făgăduieşte viaţa lui Dumnezeu, asemenea nazireilor din Vechiul Testament
„Fuga aceasta în Egipt este o lucrare dumnezeiască, pe de o parte de ocrotire a vieţii pruncului Iisus, iar pe de altă parte de împlinire a unei profeţii şi de împlinire a unui plan al lui Dumnezeu”, a spus Părintele Patriarh.
Egiptul ca ţară a robiei
Relatarea că au fost ucişi 14.000 de prunci pentru a-L ucide şi pe Hristos nu se referă la un număr exact, ci „înseamnă toţi copiii care se aflau atunci în Betleem şi în ţinuturile din împrejurimi”, a precizat patriarhul.
Menţionarea bocetului Rahelei trimite la „tânguirea de altădată, când tinerii, copiii erau duşi în robie”: Rahela i-a plâns pe cei exilaţi în Babilon, pentru că la Rama au fost adunaţi cei care trebuiau deportaţi.
„Această evanghelie ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos devine încă din pruncie un om al durerilor, un om al suferinţei, aşa după cum a prezis prorocul Isaia”, a afirmat patriarhul României.
Primirea Pruncului Sfânt sfinţeşte tărâmul robiei
„Egiptul era considerat locul robiei, acolo au fost duşi evreii ca sclavi, sau robi”. Dar „Fuga în Egipt a Mântuitorului Iisus Hristos transformă o suferinţă în biruinţă. Suferinţa exilului este transformată în binecuvântare”, a subliniat părintele patriarh.
„Deci Egiptul, ca ţară a robiei şi a idolatriei, (…) devine acum o ţară care primeşte pe pruncul Iisus şi Îl adăposteşte. Şi astfel, fuga pruncului Iisus în Egipt transformă oarecum Egiptul, pentru că primeşte binecuvântarea pruncului Iisus”, a explicat părintele patriarh.
„De aceea, câteva secole mai târziu, în Egipt va înflori monahismul. Cei care au studiat textele biblice cu multă atenţie a observat că Evanghelistul Matei foloseşte pentru cuvântul «fugă în Egipt / a fugi în Egipt», un cuvânt grecesc, anachorein, care înseamnă fuga în altă parte / fuga dintr-o situaţie dată, dintr-un teritoriu dat, în altă parte”, a precizat el.
„Şi acest verb a dat mai târziu numele monahilor, care s-au numit anahoreţi, adică cei care au fugit de lume, de patimile egoiste ale lumii, şi s-au consacrat rugăciunii şi pacificării sufletului prin post, prin rugăciune, prin nevoinţe, prin smerenie multă.”
Căutarea nemuririi prin fuga în pustiu
„Astfel, Egiptul a fost binecuvântat de pruncul anahoret care a fugit în Egipt şi binecuvântarea s-a văzut în mulţimea anahoreţilor, miile de monahi ai Egiptului.”
„În Egipt, faraonii şi-au făcut morminte mari, piramide al căror vârf era îndreptat spre cer”, a mai spus Părintele Patriarh Daniel. „Şi aceste piramide îndreptate spre cer cu vârful lor erau de fapt un strigăt după nemurire, după viaţa veşnică.”
„Ei bine, anahoreţii, sau monahii, au găsit nemurirea nu prin privirea spre vârful piramidei, ci prin adâncirea, coborârea minţii în inimă, adâncirea vieţii spirituale şi înnoirea vieţii spirituale prin rugăciune neîncetată, prin post, prin nevoinţă, prin lupta împotriva patimilor egoiste pentru pacificarea sufletului”, a continuat patriarhul.
Rodul acestei lucrări duhovniceşti este unul cât de poate de concret şi folositor comunităţii, mai menţionează patriarhul, deoarece aceştia, „după ce au ajuns la o pace sufletească, la o isihie desăvârşită, lumea a început să-i caute” – pentru sfat.
„Deci exilul Pruncului Iisus, anahoret în Egipt, s-a transformat în binecuvântare pentru Egipt, după cum Babilonul, care a fost un loc de robie pentru evrei, a fost binecuvântat de Hristos, care a primit daruri de la regii, sau magii persani”, a adăugat el.
Astfel, a subliniat patriarhul, „Dumnezeu transformă un trecut apăsător, al răutăţii şi al păgânătăţii, într-un viitor creştin, într-un viitor al popoarelor care caută pe Hristos pentru mântuirea lor”.
Nazarinean poate însemna şi om sfânt
Evanghelia mai relatează că Mântuitorul locuieşte la întoarcere în Nazaret, ca să se împlinească profeţia că nazarinean se va chema.„S-a dovedit că nu există niciun proroc care vorbeşte despre legătura lui Iisus cu Nazaretul”, a precizat părintele patriarh.
Dar, „după tâlcuirea Sfântului Chiril al Alexandriei, nazarinean poate însemna un om sfânt, un om duhovnicesc, o floare duhovnicească.”
„Şi, deci, cuvântul nazarinean nu este un simplu locuitor al Nazaretului ci prin nazarinean se înţelege un lăstar sau o ramură sfântă, despre care vorbeşte prorocului Isaia, când zice că o mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un lăstar va da rădăcina lui”, a explicat el.
Acest lăstar din Arborele lui Iesei, care era tatăl Regelui David, este Mesia Însuşi. „În limba ebraică neţer înseamnă ramură, mlădiţă, lăstar sfânt care iese şi creşte din tulpina lui Iesei”, a spus Patriarhul Daniel.
„Aşadar, nazarineanul aici are înţelesul nu atât de locuitor al Nazaretului, cât de om drept, care împlineşte legea Domnului şi care face juruinţă lui Dumnezeu şi o menţine. În timpul respectiv, exista o grupare de oameni evlavioşi, numită nazirei, care practica această evlavie a fidelităţii faţă de legea Domnului.”
„Deci profeţia nu se referă la un profet anume, ci la o stare de spirit, aceea a fidelităţii faţă de Dumnezeu, a credincioşiei, a evlaviei şi a sfinţeniei. Iar Iisus Hristos, mlădiţa, sau lăstarul care a ieşit din tulpina lui Iesei (…) este Sfântul care va arăta oamenilor calea sfinţeniei a Mântuirii şi a vieţii veşnice”, a încheiat părintele patriarh.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 746, Ultimul acces: 2026-06-23 12:59:45

Timp total: 0.03s...

[]:1