Sibiu: Ambulanţa Arhiepiscopiei, pusă la dispoziţia Spitalului Judeţean de Urgenţă[2020-12-26]de Sorin IoniţeAsociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) vine în întâmpinarea nevoilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în ceea ce priveşte transportul bolnavilor cu Covid-19 şi nu numai, informează Mitropolia Ardealului. Cu binecuvântarea Mitropolitului Laurenţiu ambulanţa de Tip 1, dotată complet, a serviciului ambulanţier autorizat al asociaţiei Arhiepiscopiei Sibiului va transfera pacienţii din secţiile Spitalului la Secţia de Radiologie – Compartimentul imagistică CT RMN. Serviciul ambulanţier AFOS a deservit de la începutul pandemiei aproape exclusiv transportul copiilor cu dizabilităţi de la centrele speciale spre asistenţa medicală oferită de asociaţie. Acesta a fost creat pentru a veni în sprijinul persoanelor fără posibilităţi materiale şi greu deplasabile pentru transportul la recuperare sau tratament, la adresa de domiciliu sau la cămin în Sibiu sau în alte localităţi. Acest serviciu socio-medical este destinat pentru a fi complementar altor programe derulate de Biserică în domeniul sănătăţii. Spre exemplu, Programul Socio-Medical „Sănătate pentru Sate”, în cadrul căruia se asigură asistenţă medicală gratuită persoanelor care locuiesc în zone defavorizate de pe raza eparhiei. Beneficiarii acestui program sunt persoane care provin din localităţi unde nu există medic de familie sau persoane care nu au asigurare CNAS. 2.372 de persoane au beneficiat până în prezent de acest serviciu asigurat de AFOS. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 732, Ultimul acces: 2026-06-19 22:04:19
|
Timp total: 0.08s...
[]:1